Cultură

Exponatul lunii ianuarie 2024 la muzeul municipal „Ioan Raica” Sebeş

Exponatul lunii ianuarie 2024 la muzeul municipal „Ioan Raica” Sebeş: „Hartă de răspândire a dilgenţelor de poştă rapidă şi traseele pentru trăsurile cu marfă din imperiul austriac şi din ţările limitrofe” (1833)

Cu denumirea completă „Hartă de răspândire a diligențelor de poștă rapidă şi traseele pentru trăsurile cu marfă din Imperiul Austriac şi din țările limitrofe până la Roma, Geneva, Paris, Bruxelles, Hamburg, Berlin, Petersburg, Odessa, Constantinopol, Corfu” [Influenzkarte der Eilpost-Diligenze und Packwagen-Course in dem Kaiserthume Österreich und in den angränzenden Ländern bis Rom, Genua, Paris, Brüssel, Hamburg, Berlin, Petersburg, Odessa, Constantinopel, Corfu], documentul cartografic propus ca exponat al lunii ianuarie se numără printre atracțiile secției de istorie a Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș, datorită atât vechimii sale, de aproape două secole, cât și informațiilor pe care le oferă, prezentate într-o manieră grafică insolită. Harta, imprimată cu tuș negru pe o coală de hârtie cu dimensiunile 79,5 x 56,5 cm, a intrat în patrimoniul muzeului din Sebeș în anul 1961, ca urmare a unei donații făcute de istoricul Theobald Streitfeld (1902-1985).

Harta a fost concepută și editată de slovacul Franz Raffelsperger (1793-1861), geograf și cartograf, iar din 1831 oficial al Poștei şi Contabilității Aulice, prima ediție a acesteia fiind tipărită în anul 1826 la Viena. Ulterior, datorită unei cereri crescute, dar și modificărilor survenite în orarul curselor, a fost reeditată, exemplarul deținut de muzeul din Sebeș fiind parte a tirajului celei de-a treia ediții, apărute tot la Viena, dar în anul 1833. Cum harta acoperea întregul continent european, iar culegerea informațiilor și figurarea acestora implicau un volum însemnat de muncă, autorul își proteja drepturile de proprietate intelectuală cu sintagma „Dritte Auflage ” [Proprietatea autorului].

Succesul de care se bucura în rândul publicului un astfel de document se explică prin modul complicat în care se desfășura transportul de persoane și de mărfuri înainte de apariția căilor ferate. Pe lângă faptul că existau diferențe de la stat la stat în ceea ce privește atât mijloacele de transport folosite și infrastructura rutieră, cât și regulile după care se desfășura, informațiile despre orarul curselor, dar și cele referitoare la facilitățile de cazare și masă, erau destul de greu accesibile călătorilor. O astfel de hartă, prin datele pe care le furniza, aducea lămuriri în acest sens și permitea planificarea din timp a unui voiaj de mai lungă sau de mai scurtă durată.

În Transilvania, la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în primele decenii ale veacului următor, transportul de persoane și de mărfuri se realiza preponderent prin serviciul de poștă, numit „Cambiatura” în Banat, și se baza pe stațiile aflate la distanțe regulate unele de altele, de 2-5 mile poștale (1 milă = 7.585,9 m), în care se schimbau caii sau chiar și trăsurile. Sistemul asigura curse regulate și prezenta avantajul că era unul cu costuri reduse, implicând doar plata pentru închirierea cailor și a unui bacșiș. De obicei, se evitau hanurile, care erau destul de numeroase de-a lungul rutelor, cele mai multe fiind concentrate în proximitatea stațiilor. Serviciul avea însă și un mare neajuns, reprezentat de viteza de deplasare a atelajelor, mult diminuată de starea drumurilor, precum și de faptul că nu aveau prioritate în fața diligențelor și a serviciului de poștă rapidă. Acestea din urmă erau dotate cu câte patru sau chiar șase cai puternici, iar vizitiul deținea și un corn în care sufla pentru a-i avertiza pe cei care conduceau alte atelaje că se apropie și că trebuie să elibereze drumul pentru a-i face loc să treacă. O variantă și mai ieftină de transport, recomandată însă doar călătorilor singuri, era cea asigurată de căruțașii români. Buni cunoscători ai rutelor parcurse, aceștia evitau hanurile și înnoptau sub cerul liber, în apropierea unor localități, iar de hrană și de confortul propriu trebuiau să se îngrijească pasagerii.

Harta din anul 1833 cuprindea 143 de localități din toată Europa și prezenta rutele care uneau orașele într-o rețea extrem de vastă. De asemenea, oferea călătorilor informații utile, cum ar fi zilele și orele plecării și sosirii curselor de pasageri și de marfă (bagaje), distanța în mile poștale austriece față de Viena a fiecărui oraș și numărul locuitorilor acestora. În centrul rețelei se afla Viena, capitala Imperiului Habsburgic, iar de acolo porneau toate rutele, legând-o de marile metropole: Paris, Roma, Berlin, Amsterdam, Moscova și Constantinopol. Din Transilvania și Banat, în hartă au fost incluse orașele Timișoara, Cluj, Sebeș, Sibiu și Brașov, iar din Principate doar capitalele acestora, București și Iași.

Potrivit informațiilor oferite de hartă, pe ruta Sebeș-Sibiu se circula o dată la două săptămâni, în zilele de marți, cu plecarea la ora 17.00 și sosirea la destinație în ziua următoare, miercurea, la ora 5 dimineața. De la Sibiu se pleca spre Sebeș tot marțea, dar dimineața la ora 7, și se ajungea la destinație în aceeași zi, la ora 19.00. Și spre Timișoara existau două curse pe lună, în zilele de marți, cu plecarea la ora 20.00 și sosirea la destinație joia la ora 18.00. Din Timișoara, se pleca spre Sebeș duminica la ora 2.00 și se ajungea la destinație marțea la ora 3.00. Călătoria dura mult, viteza medie de deplasare fiind influențată atât de calitatea drumurilor, cât și de numărul de opriri făcute pe traseu. Din descrierile făcute de călători străini, reiese faptul că drumurile din Transilvania nu se aflau într-o stare corespunzătoare, iar atunci când vremea era ploioasă condițiile de transport deveneau și mai dificile. Abia după anul 1850, situația drumurilor se va îmbunătății, înregistrându-se progrese atât în ceea ce privește numărul și lungimea acestora, cât și calitatea lor.

La Sebeș exista o stație de poștă, unde se schimbau caii diligențelor sosite de la Alba Iulia, Orăștie sau Miercurea Sibiului. Se staționa într-un șopron din lemn, situat în spatele hanului „La Leul de Aur”, anexă care, după ce transportul feroviar a luat amploare, și-a pierdut funcționalitatea, servind ulterior drept sediu al primului cinematograf al Sebeșului, înființat în anul 1910 de Otto Schalndt (viitorul cinematograf Astra, ulterior Progresul). Caii stației pășteau vara în așa-numitele „grădini ale Poștei”, situate în afara zidurilor, în partea de sud-vest a fostului glacis al fortificației orașului.

După apariția și folosirea la scară mare a transportului feroviar, hanurile din vecinătatea fostelor stații de poștă au avut de suferit, multe dintre ele ajungând la faliment. Proprietarii și angajații acestora priveau cu furie trenurile trecând prin vecinătatea afacerilor lor și unii chiar au tras cu pușca în direcția acestora, jandarmii fiind nevoiți să intervină pentru a restabili ordinea.

📖Drepturile de autor pentru acest text aparțin Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș și Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș

Redacția UrbeaMea

contact@urbeamea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button