Social

Festivalul-concurs de muzică folk „Ziua de mâine” de la Alba Iulia aduce noutăţi în această ediţie

Picture 012Festivalul-concurs de muzică folk „Ziua de mâine” aduce noutăţi în această ediţie.Acestea au fost discutate luni dimineaţa, în cadrul unei conferiţe de presă de către directorul Centrului de Cultură „Augustin Bena” din Alba, Daniela Floroian. A XI-a a festivalului se va desfăşura, în perioada 20 – 22 noiembrie, la Alba Iulia. Fiecare zi de concurs se va deschide cu un recital al unui folkist albaiulian.

Conform celor spuse de către directorul Centrului de Cultură „Augustin Bena” din Alba, Daniela Floroian, în fiecare zi a festivalului se va organiza câte o conferință de presă. În fiecare dintre aceste conferințe vor fi lansări de cărți și albume.

„Majoritatea folkiștilor au cărți, fie cărți cu impresii din spectacole, fie memorii, poezie sau proză scurtă. În afară de spectacol, care vine și trece, cartea este cea care rămâne”, a precizat Daniela Floroian.

Cei care doresc să se înscrie în concurs, au timp până în data de 16 noiembrie. La concurs pot participa, în calitate de interpreţi, duete, grupuri folk, cei care au vârsta maximă 35 de ani (excepţie sunt grupurile, unde doar unul din membri poate depăşi vârsta de 35 de ani) şi nu au obţinut premiul I la nici o ediţie anterioară a Festivalului concurs de muzică folk „Ziua de Mâine”.

Aceştia vor fi evaluaţi de un juriu de specialitate, care va selecta zece concurenţi pentru finală. Până în prezent s-au înscris patru concurenți, însă „din experiența anilor anteriori, se știe că pe ultima sută se înscriu majoritatea”, a precizat Daniela Floroian.

Picture 013Noutatea ediției de anul acesta va fi aceea că fiecare zi de concerte se va deschide cu un recital al unui albaiulian. Ziua de sâmbătă, 21 noiembrie, va fi deschisă de Silvan Stâncel.

Artistul a prezentat la Alba Iulia, în premieră, o chitară specială, unicat (custom made), marca Hora, model creat special pentru el, în valoare de câteva mii de euro.

Programul evenimentului cuprinde două zile de concurs şi Gala Laureaţilor. În cadrul competiţiei vor fi acordate premiile I, II, şi III, existând şi posibilitatea unor premii speciale.

Evenimentul este organizat de către Consiliul Judeţean Alba (deţinătorul mărcii înregistrate), Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba şi se va desfăşura la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button