Evenimente

Final de poveste pentru Festivalul Internațional de Teatru „Povești”, ediția a XV-a!

*Am aflat cine trage sforile în învățământul românesc, e Marcel Iureș, fraților! Dar numai în ROSTO!

**MaRO, o surpriză plăcută într-o zi complicată pentru Alba Iulia, privind acceptarea diversității etnice

Aseară am aflat cine trage sforile în învățământul românesc, e Marcel Iureș, fraților, dar numai în ROSTO, și doar cu ajutorul lui Dan Rădulescu și Ionuț Toader, sub bagheta lui Alexandru Dabija! Deși un spectacol manifest la adresa unui sistem de învățământ disfuncțional și a unei societăți la fel de viciate ca întotdeauna, nimic nu e prea zgomotos în ROSTO. Cu fiecare sfoară trasă, la propriu, pe scenă, am fost martori la activarea verigilor…maleabile, mai printr-un telefon, mai printr-o țidulă, așa cum, de altfel, s-au tras și se trag sforile în toate sistemele societății românești, de atunci și acum. Fragmentele din opera lui I.L. Caragiale, îmbinate și adaptate atât de fluid, trec de pe scenă în sală, gâdilă urechile „onoratului auditoriu”, îl amuză și îi dau de gândit, fără să-l violenteze în vreun fel, fără să-l „pălmuiască” în sensul de a-l face atunci, pe loc, de rușine, tranșând subtil vina colectivă.

Problematica vinei comune, a continuității unei disfuncționalități în societatea contemporană, de această dată privind relațiile interetnice dintre români și maghiari, cu trimitere tot la educație, ori, mai degrabă, la lipsa ei, a fost și subiectul spectacolului MaRo, al Yorick Studio Târgu Mureș. Supriza plăcută, din punctul meu de vedere, a ediției din acest an a Festivalului Internațional de Teatru „Povești” din Alba Iulia. Și ce interesant s-au aliniat astrele, pentru că am convingerea fermă că organizatorii habar nu au avut când au programat spectacolul că, fix ieri, 21 mai 2022, la Alba Iulia vor fi prezenți mii de maghiari, cu președinte cu tot, cu ocazia dezvelirii statuii principelui Gabriel Bethlen, la 400 de ani de când aceasta înființa aici Colegiul Academic care i-a purtat numele, a doua instituție de învățământ superior din România, la acea dată. Prin urmare, în vreme ce în Cetate foarte românii încercau să umbrească evenimentul care nu avea nicio treabă cu știrbirea integrității naționale, ori a memoriei lui Avram Iancu, pe scena Teatrului de păpuși „Prichindel” se juca comedia amară a relațiilor dintre noi, majoritarii, și ei, singura minoritate dintre cele care au influențat în mod pozitiv evoluția spațiului românesc, dar pe care nicicum nu o lăsăm în pace. Sașii, evreii, au scăpat mai ieftin, „doar noi am rămas un spin în coasta majorității”, spunea ieri unul dintre personajele piesei bilingve, cu un text inteligent, pe care aș propune-o drept vizionare obligatorie în toate școlile din România, la dirigenție, dacă la istorie nu e loc! Și să nu vă gândiți că au tras spuza pe oala minorității, deloc! Discriminarea pozitivă, sindromul persecuției, complexul de inferioritate, ori extremismul fundamentat pe o disfuncțională mândrie etnică, toate și altele s-au regăsit în spectacolul structurat pe runde, ca de box, cu sunet de gong cu tot, ba chiar și cu animatoarele care trec între runde prin „câmpul de bătaie”. Am râs cu poftă, și de ei, și de noi, dar la fel de tare ne-a durut și prostia noastră, și a lor. Piesa arată clar, uscături sunt în ambele păduri, dar speranța vine tot din puterea majorității, formată din cei care nu ne-am uscat și refuzăm să ne uscăm, români și maghiari deopotrivă, pornind de la educație și până la reacție. Dacă nu reacționăm în fața elementelor radicalizate din ambele tabere, ne vom amuza și amărî multă vreme pe tema relațiilor româno-maghiare în spațiul transilvănean, iar MaRo va deveni un clasic!

Final de Festival de Teatrul „Povești” la Alba Iulia și nu pot să îmi reprim sentimentul că aseară s-a tras cortina, cumva definitiv, peste un produs, până la urmă, de care avem nevoie și la care am avea dreptul pe tot parcursul anului. Bine, teatrul de animație pentru copii este acoperit de Prichindel, nu avem acolo cerere care să nu se întâlnească cu oferta, dar de la o ediție la alta, nevoia de teatru dramatic, unul de calitate, nu ne este satisfăcută. N-avem nici cu cine, casele de cultură supraviețuiesc închiriind spațiile pentru evenimente private și diverse afaceri care nu au nicio legătură cu sfera culturală. N-avem infrastructură, atât a spațiilor, dar mai ales a serviciilor, pentru a crea evenimente și mai mari, care să aducă public dinafara județului.

Cumva, tot de la Prichindel se anunță o speranță. Spune managerul Ioana Bogățan că pregătește, pentru anul viitor, mini stagiuni în fiecare lună, la care își propune să aducă spectacole „la cald”, din toată țara, premiere de dată recentă. Va fi vorba tot despre piese pentru copii dar, așa cum mi-am bătut gura vreme de 7 zile, toate au un sens ascuns, unul destinat oamenilor mari, toate fac terapie de familie, prin urmare va fi o ocazie pentru noi să sporim infrastructura consumatorilor de teatru, de la mic la mare!

Una peste alta, ne-a prins bine perfuzia asta de 7 zile, cu evenimente de tot felul, spectacole, lansări de carte, ateliere, film, concert. Ce mai, a fost atmosferă de festival! Mulțumim, Prichindel!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vă recomandăm și

Back to top button