Final de semestru pentru elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia
Punem punct astăzi semestrului I al anului școlar 2020 – 2021. Pentru elevii militari acest semestru a însemnat două luni de studiu fizic în colegiu și alte două luni în online, în fața calculatoarelor și a dispozitivelor inteligente.
În tot acest timp, cadrele didactice și militare s-au străduit să mențină ridicat nivelul pregătirii cu care suntem familiarizați, pentru a nu afecta pe termen lung rezultatele elevilor.
„În colegiul militar acordăm aceeași importanță tuturor disciplinelor, pentru a asigura elevilor o pregătire temeinică, astfel încât ei să poată face față cu succes, în orice moment și condiții, la noutățile care ar putea apărea în probele de examen pentru admiterea în academii”,
a spus profesor Dorina Trifon, directorul adjunct al colegiului.
În același timp, elevii militari au participat activ la procesul de predare-învățare-evaluare on-line și au îndeplinit sarcinile didactice trasate de către profesori. Atât elevii cât și părinții apreciază eforturile cadrelor didactice în organizarea și desfășurarea eficientă a procesului educațional, în ciuda situației speciale în care ne găsim cu toții.
„Mulțumirea noastră este cu atât mai mare cu cât avem în permanență semnale atât din partea părinților cât și a elevilor că eforturile făcute sunt apreciate, aceștia fiind foarte mulțumiți că deși școala s-a mutat în online, activitatea noastră se desfășoară normal”,
a adăugat doamna director adjunct, profesor Dorina Trifon.
În ultima săptămână a acestui prim semestru au fost încheiate mediile semestriale ale elevilor și s-au desfășurat în online consiliile claselor și consiliul profesoral.
Felicitări tuturor celor implicați în procesul educațional, pentru efortul depus în acest semestru! Vacanță plăcută!









