FOTO: Amenzi de aproape 7.000 de lei în urma unei acțiuni organizate de IPJ Alba pentru prevenirea accidentelor la trecerile de cale ferată
Un total de 31 de şoferi au fost amendaţi de poliţiştii din Alba, joi, în urma unei acţiuni organizate pentru prevenirea accidentelor la trecerile de cale ferată. Doi dintre aceștia au rămas şi fără premise, iar valoarea amenzilor a fost de 6.750 de lei.
Potrivit IPJ Alba, în cadrul acestei acţiuni au fost depistaţi şi sancţionaţi contravenţional, 31 de conducători auto care au încălcat norme privind circulaţia pe drumurile publice.
Dintre aceştia, doi nu au respectat regulile privind trecerea la nivel cu calea ferată. Faţă de aceştia, poliţiştii au luat măsura complementară a suspendării permisului de conducere, pentru o perioadă de 90 de zile.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 6.750 lei.
Acţiunea a fost organizată de Serviciul Rutier Alba, împreună cu Serviciului Transporturi Alba.
Pentru prevenirea accidentelor ce pot avea consecinţe deosebit de grave, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă tuturor conducătorilor auto să respecte regulile privind trecerea la nivel cu calea ferată şi reaminteşte faptul că legislaţia rutieră sancționează acest tip de abatere cu amendă contravenţională cuprinsă între 9 şi 20 puncte (1.125 – 2.500 lei), iar, ca măsură complementară, permisul de conducere este reţinut pe o perioadă de 90 de zile.









