FOTO: Ansamblul TRADIŢII UIORENE Ocna Mureş a adus vestea cea bună a Naşterii Domnului prin colind, în cadrul emisiuni La Maruţă
Dintr-un oraş micuţ dar încărcat în tradiţie înpletitiă cu povestea sărbătoriilor, ansamblul Tradiţii Uiorene, formata din copii preşcolari, au dorit să aducă vestea bună în inima tuturor românilor prin intermediul canalului Pro Tv Bucureşti, din cadrul emisiuni La Măruţă.
Copiii au fost primiţi cu mare drag şi bucurie de Măruţă. În cadrul programului copiii din ansamblu Tradiţii Uiorene au colindat şi au jucat jocul caprei ce din străbuni se ştie că aduce belşug şi prosperitate, momentul a fost cu adevărat emoţionant când în cadrul programului a colindat grupul de copii, cel mai tânăr membru având vârsta de 4 ani.
Prin acest moment s-a deschis inima şi sufletul de copil al fiecărui român, timpul stând în loc pentru o clipă în care valorile creştine împletite cu tradiţia străbună ne-a reamintit de Unitatea şi Dragostea poporului Român. Copiii au fost răsplătiţi cum se cuvine, cu bomboane şi multe zâmbete creatoare de speranţă.
Coordonatorul acestui eveniment de emoţie şi unitate a fost realizat de doamna Director a Casei de Cultură Ocna Mureş Liana Stoica.









