Evenimente

FOTO: Carl Filtsch, pianistul genial de la Sebeş, are un bust pe viitoarea alee a personalităţilor

Vineri, 17 august 2018, după 173 de ani de la trecerea în lumea celor drepţi, Carl Filtsch a „revenit” acasă. Graţie eforturilor depuse de distinsa familie Mauksch, în cadrul Zilelor Municipiului Sebeş, ediţia 2018, a fost dezvelit un bust reprezentându-l pe micul pianist şi compozitor.

Donat comunităţii locale de către familia Mauksch, bustul, amplasat în vecinătatea Bisericii Evanghelice din Sebeş, a fost dezvelit în prezenţa unui public numeros. Vizibil emoţionat, domnul Friederich Mauksch a dezvăluit celor prezenţi resorturile emoţionale din spatele acestui gest, intervenţia domniei sale fiind continuată de cea a primarului Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor, şi de cea a pastorului luteran, Alfred Dahinten.

Momentul solemn, a fost continuat cu un concert extraordinar, susţinut de pianistul Csiki Boldijar, în cadrul căruia compoziţiile micului Carl Filtsch au fost readuse în atenţia opiniei publice locale.

Carl Filtsch (1830-1845) s-a născut la Sebeş, în casa preotului luteran Joseph Filtsch. Tovarăş de joacă al viitorului împărat Franz Joseph, înzestrat cu un talent nativ, până la 15 ani Carl Filtsch a ajuns cunoscut în întreaga Europă, colaborând cu Frederic Chopin şi Franz Liszt, cei mai apreciaţi pianişti ai secolului al XIX-lea, şi concertând pe cele mai importante scene (Viena, Buda, Paris, Londra, Wiesbaden, Baben-Baden). Lovit de o boală necruţătoare, s-a stins din viaţă la 11 mai 1845, la doar 15 ani, fiind înhumat în cimitirul San Michele din Veneţia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Îți recomandăm și
Close
Back to top button