Social

FOTO: Ceremonie organizată la 417 de la intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în Alba Iulia

mihai-viteazu-6S-au scurs 417 ani de la unul din cele mai importante momente ale istoriei noastre: intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în Alba Iulia. Pentru a-I cinsti memoria, astăzi a avut loc o ceremonie la statuia ecvestră din Cetatea Alba Carolina, în prezența autorităților locale și județene.

Ziua de 1 noiembrie 1599 va rămâne pentru totdeauna o zi glorioasă în istoria românilor. Atunci, Mihai Viteazul intra triumfător în Alba Iulia, preluând astfel puterea în Transilvania. Pentru a marca momentul de acum 417 ani, la Alba Iulia a avut loc o ceremonie, la care au luat parte reprezentanți ai autorităților dar și locuitori pentru care acest moment istoric are o însemnătate aparte.

Totodată a avut loc și o slujbă religioasă în memoria marelui domnitor.

Mai apoi, reprezentanții autorităților locale și județene, ai partidelor politice, dar și ai unor funadții și asociații au depus coronae de flori la statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, monument care se află în imediata apropiere a Palatului Principilor și care a fost dezvelită în anul 1968, la 50 de ani de la Marea Unire.

Mihai Viteazul, prin faptele sale a pus la Alba Iulia bazele unităţii noastre statale şi ale unei orientări naţionale ce a însufleţit generaţiile viitoare în bătăliile pentru Unirea Principatelor şi pentru făurirea României Mari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button