Sport

FOTO: Concursuri naționale de dans la Bistrița și Brașov. Patru clasări pe podium pentru Clubul Top Dance

8Sfârșit de săptămână cu premii pentru Clubul Top Dance. Au reușit să obțină patru clasări pe podium, la concursul naţional Cupa Floris de la Bistriţa și Cupa La Passion care s-a desfășurat la Brașov.

Sala Sporturilor D.P. Colibași a găzduit, Cupa La Passion, desfășurată între 9-10 aprilie, un concurs național care a strâns la start peste 280 de perechi, a oferit prilejul următoarelor perechi să își demonstreze valoarea: Adrian Opriţa – Raluca Polhac – locul I, clasa E, 12-15 ani; Adrian Man – Mădălina Pavel – locul III – clasa D Standard – 4 dansuri standard si locul II – clasa E Latino – 3 dansuri latino, categorie de vârstă 16-34 ani.

În data de 9 aprilie, Cupa Floris, un concurs desfășurat sub egida Federaţiei Române de Dans Sportiv, în Sala Polivalenta Bistriţa, cu peste 200 de perechi înscrise în competiţie, a oferit un nou prilej de bucurie, pentru clubul Top Dance. Au reușit să stârnească ropote de aplauze: Vlad Dragomir – Denisa Popa – locul II, debutanți 2 dansuri, 12-15 ani și locul V, debutanți 3 dansuri.

În ultimi 6-7 ani clubul Top Dance, a reușit să ridice de fiecare dată ștacheta performanței sportive, prin sportivi săi, prin zecile de perechi de top național formate, prin cele peste 350 de clasări pe podium, în cei 9 ani de activitate.

„A fost un weekend prelungit, cu emoții multiple și rezultate foarte bune! Faptul că am reușit să participăm în două orașe în același timp este o premieră și pentru noi și sunt bucuros că am reușit să ne facem treaba și de această dată. Nu este deloc ușoara sarcina acestor copii, ne-am întors acasă, unii cu rezultate foarte bune, unii cu rezultate care nu ne-au dat satisfacția dorită, dar cu toții ambitioși și determinați pentru următoarele competiții. Îi felicit pe această cale pe toți sportivii de performanță ai clubului nostru și bineînteles pe părinții acestora care ne ajută enorm”, a spus prof. Alin Roșa, antrenorul sportivilor de la Clubul Top Dance.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button