Social

FOTO: ”Dar din dar se face rai”, cu elevii Colegiului Economic din Alba Iulia. Săptămâna fructelor și a legumelor donate

Toamna vine cu recolte și este un gest de omenie să dăruim celor mai puțin favorizați. Sub motto-ul ”Dar din dar se face rai” elevii colegiului economic albaiulian au pus mână de la mână și au strâns legume, fructe și alimente de bază pentru a-i ajuta în prag de iarnă pe vârstnicii de la adăpostul de noapte al Asociației Filantropia Ortodoxă.

Nu mai puțin de 550 de kg de cartofi, 270 de kg de varză, 25 kg de morcovi, 15 kg de ceapă, 35 de kg de fructe și alte alimente de bază (orez, făină, ulei, zahăr) au fost aduse de colectivele de elevi încurajați de cea mai mare parte a colectivului didactic (Ungureanu Irina, Alexievici Eugenia, Beca Felicia, Himcinschi Simona, Cetean Emil, Cacovean Simona, Apolzan Cosmin, Ciocan Carmen, Ghiușan Adina, Toth Cristina, Furdui Amalia, Dogaru Simona, Cucea Ramona, Popa Victoria, Scheau Ana Maria, Iacșa Nicolae, Draschan Nicoleta, Lăncranjan Maria, Velicea Simona) sub atenta coordonare a prof. Himcinschi Simona, Ciocan Carmen și Dogaru Simona.

De asemenea, o parte din alimente au luat drumul casei de Tip Familial Sf. Maria pentru copiii care sunt grijiți acolo. Prin acest proiect de voluntariat, care a devenit o tradiție în unitatea de învățământ condusă de prof. Cristian Dincă, elevii sunt încurajați să își însușească valori civice precum solidaritatea, implicarea în acțiuni de voluntariat pentru comunitate și altruismul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button