FOTO: Echipamente și soluții complete pentru o casă eco, în cadrul Târgului ALEA 2016
Târgului „Surse regenerabile de energie ALEA 2016 – Târg de echipamente și soluții complete” și-a deschis porțile în această dimineată pentru toți albaiulienii care doresc să afle idei noi în privința surselor de energie regenerabilă. Timp de două zile, vizitatorii pot primi sfaturi și soluții pentru a-și transforma locuințele și obiceiurile de consum al energiei.
Anul acesta sunt expuse bicilete electrice, roboți, panouri solare termice, panouri fotovoltaice, pompe de căldură, sisteme electromagnetice de încălzit, turbine pentru microhidrocentrale, centrale termice pentru biomasă, instalații eoliene și multe alte aplicații legate de energia obținută din surse regenerabile.
Și la ediția din acest an, o atenție deosebită este acordată transportului sustenabil prin expunerea unor autoturisme și biciclete electrice. Ca o noutate absolută, vizitatorii pot vizita și Ecodomul – casa viitorului.
Au fost păstrate evenimentele consacrate deja, din cadrul Târdului, și anume „Ora de inventică” , prilej cu care elevi pasionați de tehnică de la câteva licee din Alba Iulia au avut un foarte interesant schimb de idei cu inventatorii români prezenți în cadrul „Salonului Eco Inventica”. De asemenea, se va organiza și o tombolă în cadrul căreia se vor premia vizitatorii Târgului.
Evenimentul se află la cea de-a noua ediție și este organizată de Agenția Locală a Energiei Alba, în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, în incinta Alba Mall.


















