FOTO: Expoziția de pictură „Simfonia florilor” semnată de artista aiudeană Rodica Pungea
Sâmbătă dimineața, la Ciumbrud, a debutat „Ziua Rozelor”, eveniment ce oferă oportunitatea celor care iubesc florile să participe la manifestări pline de culoare, parfum şi distracţie. Un moment deosebit în cadrul manifestării „Ziua Rozelor” îl constituie expoziția semnată de Rodica Pungea, organizată în aer liber ( în parcul Liceului Tehnologic Agricol „Alexandru Borza”) și care cuprinde peste 20 de tablouri pe pânză, reprezentând o adevărată simfonie a florilor și a culorilor.
Rodica Pungea este absolventă a Școlii Populare de Artă din Alba Iulia și a realizat, de-a lungul anilor, numeroase expoziții personale. Are importante participări la manifestări naționale și internaționale fiind câștigătoare a numeroase premii. Lucrările sale se află în colecții private din Turcia, Canada, Belgia, Franța, Spania, India , Ungaria, Croația etc
Organizatorii manifestărilor sunt: Consiliul Județean Alba, Primăria și Consiliul Local Aiud, în parteneriat cu: Asociația Amicii Rozelor, filiala Ciumbrud, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud, Asociația Alba – AFRODA, Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din Ciumbrud şi Grupurile de Acţiune Locală pe Mureş şi pe Târnave şi Munţii Metaliferi, Trascău și Muntele Mare.
Vă prezentăm câteva dintre lucrările artistei aiudene, ce sunt cuprinse în inedita expoziție și vă invităm la o sărbătoare a artelor și a florilor.
sursa foto: Facebook Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud
















