Evenimente

FOTO: Obiecte valoroase și bijuterii inedite la Târgul de antichități și handmade de la Alba Mall

În acest week-end, în incinta centrului comercial Alba Mall are loc Târgul de antichităţi şi handmade „Toate-s vechi şi nouă toate”. Zeci de iubitori de handmade și vintage au vizitat standurile în prima zi și au ajuns în ” vremea în care fiecare pagină de carte însemnă o pagină de viață, când un tablou era proiecția unui vis frumos, când obiectele aveau și dădeau personalitate”.

Pe lângă anticari, la târg veți întâlni producători de obiecte handmade, în special bijuterii din porţelan, sticlă, pietre semipreţioase, aţă sau plastic, lumânări de diferite forme şi culori, dar şi producători de îmbrăcăminte cusută sau tricotată manual.

Pentru a da culoare evenimentului, unii dintre expozanţi au venit şi cu idei originale. Cei care ați fost și la celelalte ediții veți avea ocazia să vedeți producători de obiecte handmade, care au participat la fiecare ediţie de până acum.

De asemenea, nu lipsesc nici standurile dedicate copiilor, cu ciocolată fără zahăr, iar aceştia vor putea să admire şi jucăriile expuse la standurile de antichităţi.

Obiectele vechi, încărcate de amintiri, împreună cu cele fabricate manual, cu secretele specifice, se întâlnesc până duminică la Alba Mall.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button