FOTO: Patronii unui magazin care vindeau la Alba Iulia haine „de marcă” contrafăcute, cu dosar penal
În urma unor controale, polițiștii din Alba au descoperit că hainele care se vindeau într-un magazin din complexul comercial din Alba Iulia aveau doar eticheta „de marcă”, nu şi calitatea respectivă. Patronii s-au ales cu dosar penal, iar oamenii legii au confiscat aproape 300 de cămăşi, pulovere şi tricouri.
Potrivit IPJ Alba, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au efectuat joi un control la o societate comercială cu punct de desfacere în municipiul Alba Iulia, specializată în comercializarea produselor vestimentare.
Cu ocazia verificărilor, poliţiştii au constatat că în magazin erau expuse, pentru vânzare, produse de îmbrăcăminte purtând etichetele unor mărci celebre, dar care nu prezentau caracteristicile calitative specifice acestor mărci.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de “punere în circulaţie a unui produs, purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
Au luat măsura ridicării, în vederea continuării cercetărilor, a 289 de produse vestimentare (cămăşi, tricouri, pulovere).
Potrivit unor surse, produsele ar fi fost vândute cu preţuri între 49 de lei şi 89 de lei, cu etichete de „Lacoste”, „Boss” sau „Tommy Hilfinger”. Valoarea produselor confiscate ar ajunge astfel la aproximativ 18.000 de lei.






