FOTO: Premiera concertului simfonic susţinut de Mircea Vintilă şi Alexandra Uşurelu. Sute de albaiulieni au mers „într-o barcă” până „la capătul lumii”
„Într-o barcă” până „la capătul lumii”. Acolo au ajns sute de albaiulieni care au fost prezenţi duminică seara, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Mircea Vintilă şi Alexandra Uşurelu au oferit un concert memorabil publicului, în cadrul Festivalului Naţional de Muzică Folk Ziua de Mâine.
Aşa cum era anunţat, în acest weekend, la Alba Iulia a avut loc o premieră. Nu este vorba despre orice premieră, ci a concertului simfonic susţinut de îndrăgiţii artişti Mircea Vintilă şi Alexandra Uşurelu. Evenimentul a fost unul plin de emoţie şi de probabil de nostalgie pentru unii.
„Premiera concertului de aseară, de la Alba Iulia, a fost fantastică. M-a bucurat mult să-mi pot aduce muzica în cadrul Festivalului de Folk de la Alba Iulia, împreună cu domnul Mircea Vintilă și Orchestra de cameră a Județului Alba condusă de Costin Grigore. Le mulțumesc tuturor celor care au fost în barca noastră și s-au lăsat duși de val până la capătul lumii. Acesta a fost cel de-al zecelea concert al nostru cu orchestră din acest an. Ne vom întoarce acum în studio pentru a pregăti un nou spectacol în Sala Mare a Teatrului Național din București, în 29 ianuarie 2018, unde vă așteptăm pe toți.”, a declarat Alexandra Uşurelu.
Când rostești sau auzi numele lui Mircea Vintilă, gândul te duce la folk, la muzică de calitate, la un spectacol pentru oameni și idei. I se mai spune și ”lordul”. Evident, de la piesa lui, ”Lordul John”. Cu o activitate discografică și concertistică bogată, numeroase premii câștigate de-a lungul carierei, cântecele lui Mircea Vintilă se caracterizează prin melodicitate și atenție acordată cuvintelor.
Triplu nominalizat la Premiile Muzicale Radio România, albumul de debut al Alexandrei Ușurelu, ”La capătul lumii”, a dat în 2014 startul unei povești muzicale de succes. Fără artificii și acțiuni agresive de promovare, Alexandra Ușurelu a reușit ceva ce poate părea, în România acestor ani, doar o firavă speranță: să câștige aprecierea unui public educat, cu gusturi fine, ce preferă să-și aleagă singur muzica pe care o ascultă și să-și urmeze artiștii favoriți în sălile de spectacol.
S-a făcut remarcată în aproape 400 de concerte în ultimii 3 ani drept o artistă care a readus bunul simț pe scenele de concert din România prin muzica sa curată și producțiile surprinzătoare, vocea și personalitatea sa trasând pentru cunoscătorii muzicii de calitate conturul unui artist singular în muzica românească.
Sălile pline ale concertelor sale din toată țara și cele 3 spectacole simfonice sold-out susținute până acum în Sala Mare a Teatrului Național din București au transformat-o rapid în una dintre cele mai de succes artiste independente.
foto: Nicolae Boca


















