FOTO: Rezultate Concurs Național CEL MAI PUTERNIC POMPIER 2018
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Unirea” al judeţului Alba, Asociația Sportivă a Pompierilor din România și Asociația CTIF din România în colaborare cu Primăria Municipiului Alba Iulia, au organizat în perioada 07-08 iunie 2018, în Piața Toboșarului – Latura de Nord a Cetății Alba Carolina, etapa națională a Concursului Național “Cel Mai Puternic Pompier”.
Concurenţii au avut de susţinut două probe practice: cu aparat de respirat și fără aparat de respirat. Concurenţii au participat la competiţie, individual.
La concurs, au participat 84 de pompieri militari din cadrul a 32 de inspectorate pentru situații de urgență din România.
În urma probelor din concurs, rezultatele sunt următoarele:
Categoria sub 35 ani:
Locul I – plt.maj. Avram Mihai– ISU Alba;
Locul II –sg.maj. Popa Ioan – ISU Alba;
Locul III – plt.maj. Narița George – ISU Sibiu.
Categoria + 35 ani:
Locul I – plt. maj. Bularcă Gheorghe – ISU Covasna;
Locul II – plt.maj. Cantea Dan Marian – ISU Harghita;
Locul III – plt. maj. Grigoriță Gheorghe – ISU Bacău.
La festivitatea de premiere au participat domnul colonel Daniel-Marian DRAGNE – prim-adjunct al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, domnul prefect Dănuț-Emil Hălalai – prefectul județului Alba, domnul Dumitru Fulea – vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, domnii lt.col. Alin Maghiar și slt. Dragoș Dobre reprezentanți ai Asociației CTIF din România, doamna cpt. Mariana Craioveanu – președinta Asociației Sportive a Pompierilor din România, domnul lt. col Viorel DEMEAN – inspector șef ISU Hunedoara, domnul colonel Cosmin TURCUȘ – prim adjunt al ISU Arad și domnul lt. col. Dan Pascaru – imputernicit inspector sef ISU Vâlcea.
Strădania concurenților a fost răsplătită cu premii ce au constat în cupe, medalii, diplome, bani și accesorii pentru pompieri oferite de Asociația Sportivă a Pompierilor din România și Asociația CTIF din România.
sursa foto: Facebook ISU Alba































