FOTO-VIDEO: „40 de zile” povestite la o cafea în cea de-a doua zi a Festivalului de Teatru de la Alba Iulia

A doua zi de „Poveşti” a început la Alba Iulia cu poveşti interesante la o ceaşcă de cafea. Regizori, actori sau scenografi au venit la eveniment pentru a spune o parte din experiențe lor și impresiile lăsate de festival. Şi în această dimineaţă, Chris Simion a fost în prim plan, cu lansarea romanului „40 de zile”.

Dacă este să vorbim despre Festivalul Internaţional de Teatru „Poveşti” de la Alba Iulia atunci trebuie să amintim şi de întâlnirile la cafea, discuțilile și tâlcul. Așa cum deja ne-a obișnuit de 10 ani, diminețiile sunt dedicate copiilor, dar și „Poveștilor”.

Marți dimineața, la Art Cafe au fost prezenți o parte dintre invitații festivalului. Și anul acesta conferința a fost moderată de regizoarea Oana Leahu, care i-a provocat pe invitați să vorbească despre cum văd ei acest festival.

Teatrologul Adriana Teodorescu a spus că a învățat de la acest festival de înseamnă spiritul de echipă și povestea „asta frumoasă care înseamnă teatru”.

„Să ai un oraș ca Alba Iulia în care să ai un singur teatru care se numește „Prichindel” și să facă una din cele mai frumoase povești din România cred că este mare lucru”, a menţionat Adriana Teodorescu.

La „Cafeaua cu Tâlc” au fost prezenţi şi Nuți și Sorin Dorobanțiu, precum și Alina Herescu, unul din cei mai apreciați scenografi din România.

Conferința a fost închisă cu lansarea cărții „40 de zile” a scriitoarei și regizoarei Chris Simion.

„Sunt patru cuvinte-cheie în viața mea: credința, greșeala, firescul și curajul. Primul îl conține pe al doilea, este necesar pentru că eu cred că lecțiile cele mai frumoase le-am luat din greșeli. „40 de zile” a pornit de la o experiență personală, de la un canon pe care l-am primit de la duhovnicul meu, un canon pentru care viața mea a suferit cea mai mare întorsătură de situație”, a precizat Chris Simion.

Pentru a face o mică introducere în experiența ei de 40 de zile, Chis a citit puțin din descrierea cărții sale: „Au fost odată ca niciodată un Zmeu Albastru şi o Floarea Soarelui. Într o zi, Zmeul i-a dat Florii un băţ şi o aţă, ca un fel de undiţă şi i-a spus: Ai încredere că, atâta timp cât stau lângă tine, băţul e prins de cer şi nu se poate desprinde. Floarea Soarelui s-a agăţat de funia băţului, a urcat pe inimă, a închis ochii şi a început să se legene. Fiecare bătaie a inimii ţinea locul unei cărămizi. Aşa îşi construiau lumea. După câteva veacuri, Floarea Soarelui a atins din greşeală Cerul. S-a speriat atât de tare de fericire, încât a deschis ochii. Era singură. Zmeul Albastru nu mai era. A fost exact cât să cadă din Cer, să se izbească de pământ şi într-o secundă să se facă ţăndări. Când Zmeul s-a întors, a fost prea târziu. Fiecare mângâiere pe care i-o broda pe suflet năştea o lacrimă. Şi fiecare lacrimă făcea să crească în locul ei… un cactus. Povestea oamenilor-cactuşi este povestea celor care au îndemânarea să se mintă”.

Cu toate că este cunoscută că regizor avangardist, Chris pune că, dacă ar fi în postura de a alege între teatru și scris, ar alege scrisul, deoarece între ea și cuvinte nu există niciun obstacol.