FOTO-VIDEO: A început Festivalul Internațional de Teatru de Tineret Apollo. Patru zile de „FOC” la Alba Iulia
Joi, 9 mai, la Alba Iulia s-a dat startul celei de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de Tineret „Apollo”. Timp de patru zile, albaiulienii și turiștii vor putea vedea 12 grupuri ce vor oferi gratuit 12 spectacole diferite ca gen şi abordare.
De la clasic la absurd, de la abordări convenţionale la teatru experimental, 74 de tineri artişti vor oferi reprezentaţii atât în sălile Casei de Cultură a Studenţilor Alba Iulia cât şi în aer liber – punând în valoare câteva locaţii din Cetate.
De-a lungul timpului, Festivalul Internațional de Teatru de Tineret „Apollo” a reunit la Alba Iulia trupe independente, teatre instituţionalizate, grupuri studenţeşti şi artişti liberi de pretudinteni. Evenimentul promovează Alba Iulia ca punct de reper pe harta internaţională a evenimentelor culturale de tineret. Spania, Italia, Lituania, Ucraina, Rep.Moldova şi România sunt ţările reprezentate la ediţia din acest an.
Deschiderea festivalului a fost marcată de o scurtă Ceremonie care a avut loc joi, 09 Mai, ora 18.30, la Muzeul Principia din Alba Iulia, unde participanţilor le-a fost adresat un cuvânt de bun-venit din partea organizatorului şi le va fi prezentat istoricul fondării oraşului şi trecutul său din perioada romană.
Ediţia din acest an are ca şi temă Focul – simbol al pasiunii, al sacrificiului şi al transformării.
În acest spirit viu, festivalul a debuta Joi, ora 19.30, la Muzeul Principia din Alba Iulia cu spectacolul “Soluţia”, susţinut de cel mai tânăr grup participant – DelArt, format din elevii care activează în cadrul Asociaţiei Grupul Skepsis.
Trupa s-a format în 2013 la iniţiativa elevilor care activează în cadrul Asociaţiei Grupul Skepsis. Având la bază pasiunea pentru teatru, membrii trupei au participat la numeroase evenimente şi programe cultural-artistice, aducând în faţa publicului spectacole de teatru, momente de teatru scurt, umor şi poezie. Treptat, trupa încearcă să-şi dezvolte un repertoriu propriu cu un joc bazat pe dinamism, entuziasm şi multă dragoste pentru arta dramatică.
Soluţia
după Matei Vişniec
Un spectacol inspirat de textul Voci în lumina orbitoare semnat de Matei Vişniec. Venim pe această lume şi începem o călătorie a cărei scop încercăm să îl găsim pe parcurs, cu fiecare pas pe care îl facem. Căutăm acel ceva, acea cheie care poate fi soluţia necunoscutului în care suntem prinşi şi pe care îl explorăm. Ne agăţăm unii de ceilalţi, încercăm să ne organizăm, să schimbăm mereu felul în care lucrurile sunt aşezate, doar-doar vom reuşi să găsim combinaţia de idei şi principii în stare să ne călăuzească.
Cu: Ioan Crisan, Antonella Serafino, Denise Acciaiuoli, Andrada Bişu, Maria Câmpean, Octavia Kiss, Teodor Szabados.
Regizor: Viorel Cioflica
Seara a continuat la ora 20.30, în aceeaşi locaţie, cu spectacolul “Procesul lui Prometeu”, prezentat de trupa de teatru Skepsis, gazda evenimentului – unul dintre cele mai incitante spectacole din repertoriul trupei.
Compania de teatru Skepsis a luat fiinţă în 2002 ca şi grup studenţesc. În 2006 a fost fondată Asociaţia Grupul Skepsis cu misiunea dezvoltării vieţii cultural-artistice a comunităţii. În prezent suntem un partener constant al autorităţilor locale în proiecte şi programe culturale, având un repertoriu bogat şi un public fidel. Grupul Skepsis este o dovadă vie a faptului că cetatea noastră are o inimă care vrea să bată cu pasiune. Grupul Skepsis nu doreşte să dovedească ceva, ci mai degrabă să descopere. Toate spectacolele noastre ascund ceva care incită şi aşteaptă să fie descoperit – sentimentul de comunitate, de împărtăşire a gândurilor şi emoţiilor colective în spiritul umorului isteţ. Ne gândim spectacolele ca pe o provocare de a descoperi ceva esenţial ce ţine de sine, de spiritualitatea umană, de experienţa de a fi legat în sens profund de comunitatea din care faci parte.
Procesul lui Prometeu
creat Viorel Cioflică
Un spectacol original, cu caracter simbolic şi satiric, inspirit de nuvela „Osândirea lui Prometeu” de Karel Kapec. Având ca temă binecunoscutul mit grecesc al titanului Prometeu, spectacolul propune un episod apocrif menit să explice cum anume au fost văzute şi cântărite acţiunile lui Prometeu de către semenii săi. Reprezentanţii comunităţii sunt nevoiţi să reacţioneze la schimbările aduse de apariţia focului în viaţa oamenilor, să judece acţiunile lui Prometeu.
Procesul lui Prometeu este sugestiv pentru istoria umanităţii, un proces social continuu care nu se încheie niciodată, este procesul intentat de semeni oricărui om în care Prometeu se trezeşte încercând să schimbe, să inoveze, să purifice.
Cu: Eugenio, Clăbuc, Răzvan Cociobea, Viorel Cioflică, Valentina “Bubu” Niculescu Ludmila Cioflică, Almond Chismorie, Lawrence Chismorie, Mădălina Raţiu, Corina Bejinariu
Regia: Viorel Cioflica

Festivalul va continua în acest weekend după următorul program:
Vineri – 10.05.2019
17.30 – KHARKIV THEATER (Kharkov, UA)
Kharms – dupăDaniel Kharms
Regia: Marina Kolushkina/ Olha Zubkova
Casa de Cultură a Studenţilor – Sala Mare
18.50 – IMAGO (Cluj Napoca, RO)
Lecţia – după Eugene Ionesco
Regia: Elena Dimitrache
Casa de Cultură a Studenţilor – Sala Studio
20.00 – TEATRUL XL (Iasi, Romania)
Orchestra Titanic – după Hristo Boytchev
Regia: Vera Nacu
Casa de Cultură a Studenţilor – Sala Mare
Sâmbătă – 11.05.2019
17.00 – THESPIS (Timişoara, RO)
7 vieţi fără tine – Lavinia Oprescu Stoia
Regia: Lavinia Oprescu Stoia; Andreea Duteanu
Casa de Cultură a Studenţilor – Sala Studio
18.00 – MIRAGE (Iaşi, RO)
Simbioză – creaţie originală
Regia: Radu Mihoc
Casa de Cultură a Studenţilor – Sala Mare
19.15 – KATASTROFA (Livorno, IT)
Katastrofa Show – Andrea Fedi
Regia: Andrea Fedi
Poarta a III/a a Cetatii
20.00 – IL LUOGO IN BUIO – (Napoli, IT)
Furia eroică a celui care arde – după Cristian Izzo
Regia: Cristian Izzo
Poarta a IV-a a Cetatii
Duminică – 12.05.2019
12.00 – Mohamed Zakaria Soltan(Cairo, EG)
Pionieri ai teatrului egiptean
Expoziţie personală
Muzeul Naţional al Unirii/ Museikon
13.00 – Apollo – Expoziţie internaţională de afişe, ediţia a III-a.
Muzeul Naţional al Unirii
17.00 – KUBAS (Kaunas, LT)
Strigătul -L.S. Černiauskaitė
Regia: Tomas Erbrėderis
Casa de Cultură a Studenţilor – Sala Mare
18.30 – LA CALAMICLOWN (Girona, ES)
Extemporani – Sonia Esteba & Elisabeth Cauchetiez
Regia: Elisabeth Cauchetiez
Casa de Cultură a Studenţilor – Sala Studio
19.15 – Teatrul Republican Muzical-Dramatic „B.P.Haşdeu“ (Cahul, MD)
Cartierul Latin – după P. Chesnot
Regia: Emil Gaju
Casa de Cultură a Studenţilor – Sala Mare

































































