FOTO-VIDEO: Bărbat de 60 de ani din Sebeș, transportat de urgență cu un elicopter SMURD la Cluj Napoca, după ce a suferit un infarct miocardic
În cursul zilei de marți, 22 august 2017, un pacient cardiac internat la Spitalul Municipal din Sebeș a fost transportat, cu un elicopter SMURD, la Cluj-Napoca.
Pacientul, în vârstă de 60 ani, a fost internat marți, în jurul orei 11, cu diagnosticul de cardiopatie ischemică sindrom coronarian acut cu denivelare ST, infarct miocardic în observație, HTA, obezitate.
În jurul orei 14, după ce a fost stabilizat, s-a solicitat, în virtutea Ordinului 1091/2006 (care stipulează condițiile de realizare a protocolului de transfer interclinic), trimiterea către o instituție spitalicească de nivel superior.
Nefiind disponibilă o ambulanță cu medic, a fost trimis un echipaj SMURD cu elicopterul, care a asigurat transferul către Cluj-Napoca. Actualmente, starea pacientului este bună. Dincolo de aspectul de spectaculozitate al acestui caz, se conturează clar argumentul că Municipiul Sebeș își dorește să dezvolte serviciile medicale oferite prin intermediul secțiilor Spitalului Municipal.
În caz de nevoie, iată că există locații și condiții prielnice care să permită aterizarea sau decolarea unor aparate de zbor, în proximitatea spitalului, pentru a facilita transferul spre clinici de specialitate.
https://www.facebook.com/DorinNistorSebes/videos/vb.354925477881893/1641841132523648/?type=2&theater








