FOTO-VIDEO: Concert extraordinar susţinut de cvartetul „Augustin Bena” Alba. Piesele celor mai mari compozitori din anii 1700, într-un recital de excepţie
Zeci de albaiulieni au luat parte vineri seara la un voncert extraordinar susţinut de Cvartetului „Augustin Bena” Alba, la Teatrul de Păpuşi „ Prichindel” din Alba Iulia. Cei prezenţi au avut ocazia să asculte piesele celor mai mari compozitori din anii 1700 şi au fost purtaţi într-o călătorie muzicală prin istorie.
„Între două lumi” aduce în fiecare an în faţa publicului albaiulian un eveniment în care artele se îmbina între ele, iar artişti din diferite domenii au prilejul sa dialogheze folosind frumosul pentru a crea o ambianţă, un spectacol complex şi deosebit. În acest an, în cadrul celei de-a şaptea ediţii, Cvartetul „Augustin Bena” a avut plăcerea să vă invite la concert supranumit „O călătorie muzicală prin istorie”.
În concert s-au regăsit piesele celor mai mari compozitori din anii 1700 până în zilele noastre. Dintre aceştia îi putem aminti pe Antonio Vivaldi, Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Luigi Boccherini, Frantz Schubert, Johannes Brahms, George Enesu, Piotr Ilici Ceaikovsky, Astor Piazzolla, Dave Brubeck etc. Va fi o serată muzicală în costume baroc, care îşi propune să creeze atmosfera unei seri la castel unde publicul va avea ocazia sa călătorească muzical în timp de-a lungul a trei secole de creaţie artistică. Momentul va fi prezentat intr-un mod inedit de către Ioana Raica şi Robert Gavrilaş.
Cvartetul „Augustin Bena” îi are în componenţă pe Dan Liviu Cernat – vioara I, Mădălin Danciu – vioara a II-a, Mădălina Gherman Neag – violă şi Cătălina Craiu – violoncel.
foto-video: Facebook Centrul de Cultură Augustin Bena

















