FOTO-VIDEO: “Delegația Transilvaniei la București, decembrie 1918”, exponatul lunii decembrie, la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia
Marţi, 5 decembrie, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia a prezentat exponatul lunii decembrie. De această dată, reprezentaţii istituţiei au ales o fotografie reprezentând “Delegația Transilvaniei la București, decembrie 1918”. Fotografia aflată în colecția muzeului albaiulian reprezintă delegația oficială care la 14 decembrie 1918 a dus la București Declarația de Unire de la Alba Iulia.
Dintre cei patru membri ai delegației, care au înmânat personal regelui Ferdinand Declarația, făceau parte episcopul greco-catolic, Iuliu Hossu, episcopul ortodox, Miron Cristea , Alexandru Vaida-Voievod și Vasile Goldiș.
După încheierea lucrărilor Adunării Naţionale de la Alba Iulia, stabilirea Consiliului Diligent şi a Marelui Sfat Naţional, delegaţie a transilvănenilor s-adeplasat la Bucureşti pentru a înmâna actul Unirii regelui Ferdinand. Delegaţia îl avea ca preşedinte pe Vasile Goldiş, ca membri pe Alexandru Vaida-Voievod, pe reprezentanţii bisericilor româneşti, Iuliu Hossu şi Miron Cristea, iar ca secretar pe Caius Brediceanu. După o primire emoţionantă în capitală a acestei delegaţii, a urmat momentul cel mai important al acestui episod, când, la 13 decembrie, în Sala Tronului, în prezenţa guvernului şi a misiunlor străine (care reprezentau state aliate ale României din Primul Război Mondial), Vasile Goldiş a predat regelui actul de unire de la Alba Iulia.
Prin decretul-lege nr. 3631 din 11-24 decembrie 1918, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 13 decembrie, Unirea a Fost ratificată: „Ţinuturile cuprinse în hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia de la 18 noiembrie-1 decembrie 1918 sunt şi rmân de-a pururea unite cu Regatu României”. S-a dat, de asemenea, un decret de organizare provizorie a Transilvaniei, cu menţinerea celor două organisme, marele Sfat Naţional şi şi Cinsiliul Dirigent şi reprezentarea în govern, prin iniştri fără portofoliu. La 17-30 decembrie au fost numiţi ca miniştri de stat în guvernul condus de Ion I. C. Brătianu: Alexandru-Vaida-Voievod, Vasile Goldiş şi Ştefan Cicio Pop.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Alba şi Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.
























