FOTO-VIDEO: „Dilema Veche şi generaţia tânără”, la Colegiul Horea, Cloșca și Crișan din Alba Iulia. Elevii au aflat detalii despre cum funcționează revista culturală
Joi, 27 mai, începând cu ora 10.00, elevii Colegiului Național „Horea Cloșca și Crișan” din Alba Iulia au luat parte la discuție educativă cu redactorii revistei culturale „Dilema Veche”. Aceștia au avut ocazia să afle detalii despre cum ajung textele în cele 32 de pagini ale revistei, precum și cum funcționează revista de la cei care lucrează acolo de peste 20 de ani, Mircea Vasilescu, Sever Voinescu și Andrei Manolescu. Nu au lipsit nici informațiile despre ceea ce se întâmplă în spatele tiparului.
„Dilema Veche şi generaţia tânără”. Aceasta a fost tema discuției la care elevii de la Colegiul Național „Horea Cloșca și Crișan” din Alba Iulia au participat. Detalii ”picante” despre cum funcționează totul la revistă au fost spuse de către Mircea Vasilescu, Sever Voinescu și Andrei Manolescu. Evenimentul face parte din programul Alba Fest 2016.
Despre cum s-a creat această revistă de cultură, cum a ”supraviețuit” de-a lungul timpului, dar și depre cum ajung textele în redacție le-a povestit Sever Voinescu.
Așa cum era de așteptat, întrebați dacă mai cumpără ziare, tinerii iar răspunscă nuși asta pentru că este mult mai simplu să citești online decât să te deplasezi până la colțul străzii la chioșc să cumperi un ziar sau o revistă. Cei mai mulți dintre cei prezenți la discuție s-au arătat interesați de presa internațională.
„Interesul pentru ziarele print a scăzut considerabil pentru că totul s-a mutat online, după cum știți. Asta nu înseamnă că nu puteți citiți și acolo. Eu sunt profesor și acum predau la facultatea de litere și știu de la studenții mei că ideea asta să te duci până la colțul străzii să dai un leu ca să iei un ziar pentru ei nu mai are sens. Pentru noi era un ritual cotidian”, a declarat Mircea Vasilescu.
Cât despre Festivalul „Dilema”, care se va desfășura la sfârșitul lunii august, dar și despre faptul că Alba Iulia s-a transformat a vorbit foarte pe scurt Mircea Vasilescu.
„Este foarte interesant și unic în România ce se întâmplă aici, faptul că tot orașul se reconstruiește din punct de vedere uman, nu mă refer la ziduri, în jurul Cetății. Din câte știu, nu mai există în România un oraș de tipul ăsta. În Europa există și Alba Iulia acum seamănă foarte bine cu orice oraș european vechi, care are în centru miezul istoric, simbolul istoric și în jurul acestui centru începe să se miște toată dinamica orașului. Alba Iulia este ceea ce se cheamă o comunitate și se reconstruiește acum într-un alt fel decât era până în 1990. Îmi aduc aminte că atunci, prin Cetate doar treceai nu știai ce e în jur. Acum știți”.