FOTO-VIDEO: Final de senzaţie pentru Sărbătoarea Muzicii 2017. Compact şi Smokie su făcut să răsune Piaţa Cetăţii din Alba Iulia
Duminică, la Alba Iulia, s-a tras cortina peste festivalul „Sărbătoarea Muzicii” 2017. Pentru ultima zi, organizatorii au adus pe scena din Piața Cetății trupa Compact și legendara formație britanică Smokie. Cei prezenţi au avut ocazia de a asculta şi cânta hituri nemuritoare şi a petrece o seară de neuitat.
Dacă în primele zile, vineri şi sâmbătă, albaiulienii și turiștii au avut ocazia să îi vadă şi să îi asculte pe Ovidiu Lipan Țăndărică, Mircea Baniciu, trupa Amadeus, Analia Selis, Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat a Republicii Moldova și compozitorul Eugen Doga, duminică a venit rândul celor de la Compact şi Smokie să încheie festivalul într-un mod memorabil.
Formația Compact a luat ființă în 1977, în Cluj-Napoca, avându-i ca membri pe: Marius ‘Bubu’ Luca – chitară, voce; Cornel Moldovan – chitară, voce; Ladislau Balazs – tobe; Constantin Cămărășan – chitară; Teo Peter – bas. Debutează pe scena Clubului Universității. În decembrie 1977, participă la Galele ‘Săptmâna’ din București, unde lansează piesa ‘Spații’, semnată de Cornel Moldovan.
Dupǎ cele douǎ tragedii din 2004 și 2005, când Teo Peter și Emil Laghia și-au pierdut viața în mod violent, Paul Ciuci, Dan Stesco, Aurel Vasilescu și Adrian Tinca au fost cei care au cântat în continuare sub titulatura Compact.
Începând cu anul 2005 au urmat o serie de realizǎri: au fost invitați sǎ cânte alǎturi de Europe și Scorpions și au avut turnee în multe orașe din Europa și SUA.
Anul 2007 e marcat de trupa Compact prin lansarea unui dublu album Compact live ce conține 19 piese: Regele ielelor, O noapte si o zi, Stai cu mine, Fata din vis, Mi-e tare dor de tine, Cantec pentru prieteni, Carare peste timp, compuse de Paul Ciuci și înregistrate într-un concert desfășurat la Teatrul Național București în 2006.
Anul 2009 aduce noi schimbări de componență, Dan Stesco „Polymoog” fiind înlocuit la clape de Adrian Kiseleff iar echipa actuală devine: Paul Ciuci la voce-chitară, Aurel Vasilescu la tobe, Adrian Tinca la bass și Adrian Kiseleff la clape.In anul 2014 basistul formatiei Compact ADRIAN COCO TINCA paraseste formatia din motive personale.
Smokie este o formație muzicală britanică de muzica rock, activă în perioada anilor 1968-prezent. Inițial denumit The Yen, apoi The Sphynx și mai târziu Essence, trupa a fost formată la gimnaziul St. Bede’s din Heaton, Bradford, Anglia. A fost compusă inițial din Chris Norman (voce/chitară/pian) (n. Christopher Ward Norman pe 25 octombrie 1950, Redcar, Yorkshine), Terry Uttley (bass/voce) (Terence Uttley, n. 9 iunie 1951, Birkenshaw, Yorkshine), Alan Silson (chitară plumb/voce) (n. 21 iunie 1951, Birkenshaw, Yorkshine) Ron Kelly (n. Ronald Kelly, 1952). În principal aveau concerte în mici cluburi din Bradford precum și a comunitățile înconjuratoare.
În mai 1968, grupul l-a luat ca manager pe Mark Jordan, care i-a sfătuit să redenumeasca grupul în Elizabethans. În toamna lui 1968 Kelly a plecat din grup pentru a-și continua studiile.
În decembrie același an, grupul a avut o primă apariție la televizot la Yorkshine și o prima apariție în revista Calendar, publicație locală de știri și alte evenimente. În august 1969 grupul compune două piese muzicale pentru programul BBC „High Jinx”. Încurajați de succes, Jordan i-a făcut să înregistreze primul demo tape. În 1970 casa de discuri RCA manifestă un interes foarte mare pentru aceasta trupă, propunându-le schimbarea numelui în Kindness.
La sfârșitul anului 1970, Dave Eager s-a oferit să le fie manager. Ulterior au concertat cu Rory Storm, cântăreț stil „Mersy Beat” și un contemporan al Beatles.