FOTO-VIDEO: ”În slujba Imperiului, sub steag străin”, la Sala Unirii din Alba Iulia. Fotografii inedite cu soldaţi pe frontul Primului Război Mondial
„În slujba Imperiului, sub steag străin” este expoziţia pe care a găzduit-o miercuri, 1 noiembrie, Sala Unirii din Alba Iulia. Cei prezenţi au putut vedea peste peste 250 de fotografii aflate în patrimoniul Muzeului Național al Uniri din Alba Iulia, care surprind atmosfera Primului Război Mondial.
Zeci de persoane au fost prezente, miercuri dimineaţa, la Sala Unirii din Alba Iulia unde au văzut imagini inedite, autentice ale vieții de pe front, cu ofițerii și soldații Regimentelor de infanterie 2 (Brașov), 50 (Alba Iulia), 51 (Cluj) și 31 (Sibiu) surprinși în momentele dintre atacuri, în tranșee, printre ruine ori la posturile lor de observație din timpul campaniilor din Galiția și Italia.
„După părerea noastră, soldații români din armata autro-ungară au avut un rol major în cadrul organizării evenimentelor de la 1 decembrie 1918. Noi dedicăm această expoziție soldaților care au luptat în acest război, ei au fost duși fără voia lor, luați de acasă și duși într-un război care s-ar fi dorit să dureze câteva, dar s-a întins pe durata a patru ani, cu pierderi umane nemaiîntâlnite până atunci”, a transmis directorul Muzeului Naţional al Unirii, Gabriel Rustoiu.
Expoziția va fi găzduită de Sala Unirii până în data de 10 decembrie 1918. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba și Muzeul Naţional al Unirii din Alba.





















































