FOTO-VIDEO: „Un cerc vicios”, cea mai recentă carte a tânărului albaiulian Petre Paul a fost lansată la Alba Iulia
Momente pline de emoţie joi seara, la Cafeneaua Gavroche din Alba Iulia. Petre Paul, un tânăr albaiulian a adus în faţa zecilor de tineri cea mai recentă carte scrisă de el, „Un cerc vicios”. Emoţionat şi parcă puţin stângaci, acesta a povestit celor prezenţi cum a reuşit să termine acest roman de intrigă, aventuri şi suspans şi a mulţumit tuturor celor care l-au susţinut.
Joi seara, începând cu ora 18.00, Cafeneaua Gavroche din Alba Iulia a devenit neîncăpătoare. Zeci de tineri au fost prezenţi la lansarea cărţii „Un cerc vicios”, semnată de Petre Paul. Alături de scriitorul albaiulian au fost prezenţi și cei care l-au susținut și încurajat de-a lungul timpului: prof. Furdui Miruna de la Școala ,,Mihai Eminescu” din Alba Iulia, prof. Mioara Cerbu de la Colegiul ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, Virgil Oniţă de la Grupul editorial ,,Libris” și managerul Silvan Stâncel de la Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” din Alba Iulia.
Cartea ,,Un cerc vicios” este al doilea roman al scriitorului Petre Paul care a început să scrie încă de la vârsta de 10 ani. După câteva încercări nefinalizate, la 9 decembrie 2011 publică și lansează în spațiul public primul roman intitulat ,,Un oraș zburător”. Cartea a fost foarte bine primită de public motiv pentru care Petre Paul aduce din nou în fața publicului un roman de intrigă, aventuri și suspans ce va stârni interesul tuturor indiferent de vârstă.
„Surprinzător, sunt fericit şi sunt mult mai ajutorat, să spun aşa, că vă văd atât de mulţi şi vă mulţumesc că sunteţi prezenţi. Şi acum să spun povestea din spatele cărţii: Nu ştiam despre Henry, în ianuarie a lui 2016 decât foarte puţine, în sensul că era un om cu un trecut foarte sângeros, un om căreia îi fusese ucisă familia şi care era însetat de răzbunare. Am scris capitolul 1 undeva în ianuarie 2016, după o pauză de şase ani în care nu am mai scris absolut nimic şi de la capitolul 1 nu am mai reuşit să scriu nimic, parcă eram blocat şi atunci am luat o decizie, să mă opresc şi să nu vin cu idei de moment, idei pe care le-aş fi putut regreta în viitor…Cumva mi-a venit inspiraţia, am avut momentul de inspiraţie undeva în noiembrie 2016, când pur şi simplu m-am pus la laptop şi am deschis un nou fişier, nici nu aveam un titlu pentru roman, nu îmi venise nici o idee până atunci, mi-am transcris primul capitol şi am reuşit să scriu şi un capitol 2…În lunile următoare am reuşit să termin şapte capitole, asta până în ianuarie 2017 (…). În luna februarie, chiar pe 13 februarie am terminat Un cerc vicios, care este compus din 15 capitole şi un epilog”, a transmis Petre Paul, autorul cărţii.
Petre Paul este elev al Colegiului ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia și a afirmat mereu că scrie pentru că îi place să creeze personaje, să plângă și să se bucure alături de ele, scrie pentru că îi place să evadeze în alte lumi și pentru că iubește să fie stăpânul propriului tărâm. Dar mai ales scrie pentru că își dorește ca tinerii de vârsta lui să reînvețe să iubească literatura și să simtă satisfacția mirosului cernelii de tipar, a filelor noi de carte răsfoită cu nerăbdare și a nopților pierdute la lumina veiozei așteptând să dezlege ițele încurcate ale ,,poveștii”.
Activitatea face parte din Programul 4.ANIMAȚIE CULTURALĂ/4.9Lansări de carte și este un eveniment cultural dezvoltat de bibliotecă pentru a o defini drept un centru multicultural al comunități pe care o deservește.









































