Publicitate Paște fericit vă urează Gabriel Pleșa!
Ştiri Urbane

FOTO-VIDEO: Virgil Ianţu, invitatul special al Gărzii Apulum la spectacolul săptămânal de reconstituire istorică de la Alba Iulia

Cunoscutul om de televiziune, Virgil Ianţu, a fost invitatul special al Gărzii Apulum, vineri, la spectacolul de reconstituire istorică ce a avut loc în fața Porții a IV-a a Cetății Alba Carolina. Acesta se află în Cealaltă Capitală pentru preselecţiile celui de-al patrulea sezon „Câştigă România!”.

Astfel că, astăzi, 6 octombrie, fanii din oraşele Alba Iulia şi Cluj-Napoca sunt invitaţi să se întâlnească cu Virgil Ianţu, gazda „Câştigă România!”, iar cei care cunosc şi îndrăgesc istoria, cultura şi frumuseţile României pot să se înscrie la preselecţiile care se vor desfăşura la Muzeul Museikon, între orele 10.00 – 14.00.

În anul în care se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, cel de-al patrulea sezon „Câştigă România!” a debutat cu întrebări noi şi captivante, ediţii speciale şi un PROMO care ne poartă prin momente dramatice din istoria României. De precizat că de curând Garda Apulum a filmat alături de Virgil Ianțu promo-ul celui de al IV-lea sezon al acestei emisiuni.

„În următoarea perioadă am considerat că este important pentru noi şi pentru publicul <Câstigă Romania!> să ne cunoaştem. Printre filmări, vom umbla prin ţară, vom povesti despre importanţa educaţiei, despre culisele <Câştigă România! >, vom face poze şi ne vom bucura împreună de aceste întâlniri. Primul oraş este ales deloc întâmplător, Alba Iulia, mai apoi Cluj. Încercăm în acest sezon să fim şi mai aproape de cei pentru care a fost creat acest format”, a spus Virgil Ianţu, gazda “Câştigă România!”.

Spectacolele Gărzii Apulum aflate anul acesta la finalul celui de al șaselea sezon sunt organizate de Primăria Municipiului Alba Iulia cu sprijinul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia. Ca de fiecare dată, reprezentația de vineri a fost urmărită de un public numeros format în mare majoritate din turiști veniți, din întreaga țară, să viziteze Orașul Marii Uniri.

Garda Apulum este o trupă de reconstituie istorică antică și este compusă din patru formații: Legiunea XIII Gemina, Lupii Apoulonului, Ludus Apulensis și Magna Nemesis. Formațiile sunt alcătuite din voluntari albaiulieni care încercă să reconstituie aspecte militare și civile ale istoriei daco-romane, având accentul pus pe promovarea patrimoniului local. Trupele au luat naștere în urma unor proiecte derulate de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, fiind coordonate de istoricii albaiulieni Liviu Zgârciu și Tudor Roșu.

„Câștigă România!” se bucură de mare popularitate, iar concursul de cultură generală difuzat de TVR 2 a fost remarcat şi la nivel internațional. În 2017, „Câștigă România!” s-a lansat pe piața internațională sub numele de „Win your country”, iar în premieră, producţia TVR a fost selecționată la Eurovision Creative Forum, organizat de EBU (European Broadcasting Union). Concursul de cultură generală de la TVR 2 a primit la cea de-a 16-a ediție a premiilor votate de publicul revistei TV Mania trofeul pentru „Cea mai bună emisiune concurs”, iar anul acesta a fost selectat în finala “International Format Awards 2018”, la secțiunea Cel mai bun format de game show de studio, într-o competiție internațională în care se premiază cele mai valoroase formate de emisiuni.

În fiecare ediție, în platoul emisiunii se află trei concurenți care trebuie să răspundă corect mai multor întrebări de cultură generală și să străbată, virtual, mai multe județe de pe harta României. Fiecare concurent trebuie să-și aleagă de pe harta României un județ de graniță ca punct de plecare. Misiunea concurentului este să ajungă într-un judeţ tot de graniță, ales de calculator. Concurenții trebuie să răspundă la întrebări de cultură generală ce au legătură cu județele „prin care trec”. În ultima etapă rămâne un sigur jucător, cel care a răspuns la cele mai multe întrebări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button