Evenimente

FOTO: Zeci de iubitori ai şahului au fost prezenţi la simultanul de şah, cu Mihnea Costachi, la Alba Mall

Aproximativ 40 de iubitori ai sportului minţii au participat sâmbătă, la simultan de şah, organizat la Alba Mall, unde invitat special a fost albaiulianul Mihnea Costachi, maestru internaţional.

De la cel mai mic şi până la cel mai mare, de la amatori şi până la profesionişti, zeci de persoane au răspuns provocării de a participa la simultanul de şah, organizat la centrul comercial Alba Mall. Evenimentul s-a desfăşurat cu un număr de 10 jucători, urmând ca la încheierea unei partide locul să fie luat de un concurent nou.

Important este faptul că la final toţi participanţii au primit ultima carte a maestrului Marius Ceteraş, dar cei i-au făcut faţă maestrului internaţional Mihnea Costachi la 10 mutări sau au reuşit să îi ia 10 piese au fost premiaţi altfel.

Simultanul de şah face parte din serie de zece evenimente găzduite de Centrul comercial Alba Mall timp de 10 luni, prin acțiuni dedicate celor pasionați de sport. La fiecare întâlnire, vor fi tot mai multe provocări din partea unor campioni care vor ajunge la Alba Mall pentru a marca împlinirea a zece ani de activitate.

sursa foto: Facebook (Ania Ciolacu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button