Evenimente

FOTO: Zilele Medievale ale Bălgradului, la final. Teatru, concerte de muzică medievală și spectacol de foc în Cetatea Alba Carolina

Cea de-a IV-a ediție a Festivalului Zilele Medievale ale Bălgradului a ajuns la final. Timp de trei zile, albaiulienii şi turiştii au avut ocazia să vadă cum se foloseau armele medievale, au participat lademonstraţii de dansuri medievale, concerte de muzică medievală şi spectacole de teatru cu Grupul Skepsis și invitații speciali. Evenimentul s-a încheiat cu un impresionant spectacol de jonglerii cu foc, pe Esplanada Catedralei Romano-Catolice.

În acest weekend, albaiulienii și turiștii au avut ocazia să se întâlnească cu actori ambulanţi şi cavaleri din trecut. Au ascultat muzica trubadurilor care animau curţile medievale şi tavernele vremii, iar comedianţii au jucat farse vesele şi au jonglat cu foc. Spectacolul de teatru „Aventurile Căpitanului Spaventa”, prezentat de Grupul Skepsis din Alba Iulia a fost deliciul publicului.

Citește și: FOTO: Specimen Teatro au deschis Zilele Medievale ale Bălgradului cu un concert de muzică medievală. Programul pentru sâmbătă

De asemenea, ediția de anul acesta s-a bucurat și de aprecierea celor mici, care au avut ocazia să participe la ateliere deschise și demonstrative, iar invitații speciali veniți din țară le-au oferit spectacole de teatru prin care cei mai mici locuitori ai orașului s-au simțit în centrul atenției.

Zilele Medievale ale Bălgradului este un eveniment iniţiat de Grupul Skepsis cu susţinerea Societăţii Culturale Concret. Cea de-a IV-a ediţie conferă continuitate acestui demers cultural şi este organizată ca şi proiect propus de Grupul Skepsis, în parteneriat cu instituţii locale  – Primăria Municipiului Alba Iulia; Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia – şi susţinut de Societatea Culturală Concret; Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti; Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti.

Credite foto: Cosmin Szekely

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button