FOTO: Ziua Internaţională Împotriva Consumului și Traficului Ilicit de Droguri marcată la Alba Iulia
În concordanță cu misiunea instituțională și, implicit, cu obiectivele specifice cuprinse în documentele strategice în domeniul reducerii cererii de droguri, Agenția Națională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Alba, se alătură ca în fiecare an organismelor internaționale în marcarea „Zilei Internaţionale împotriva consumului și traficului ilicit de droguri”.
În acest context, specialiștii CPECA Alba au desfășurat, în parteneriat cu Consiliul Județean Alba – Muzeul Național al Unirii Alba Iulia la Festivalul Cetăţilor Dacice de la Cricău, activităţi de informare, sensibilizare, conştientizare, precum şi activităţi de petrecere a timpului liber, concursuri cu tematică antidrog, destinate copiilor şi tinerilor, a fost organizat un stand pentru distribuirea materialelor de promovare şi au avut loc dezbateri pe teme corelate cu uzul, abuzul și traficul de droguri, exerciții cu ochelari care simulează efectele consumului de alcool și droguri având ca obiectiv conștientizarea tinerilor cu privire la riscurile și efectele consumului asupra organismului.
În cadrul Colegiului Economic Dionisie Pop Marțian Alba Iulia au fost desfășurate activități de informare, educare şi conștientizare privind riscurile consumului de droguri, activități de petrecere a timpului liber și exerciții cu ochelari care simulează efectele consumului de droguri, în parteneriat cu IPJ Alba. La Biblioteca Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia şi la Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba Iulia vor fi amenajate standuri informative unde specialiştii CPECA Alba, împreună cu voluntarii centrului, vor oferi informaţii privind riscurile consumului de substanţe psihoactive şi vor promova diverse alternative culturale de petrecere a timpului liber.
În data de 26.06.2019, Direcţia de Sănătate Publică Alba, în parteneriat cu CPECA Alba şi OAMGMAMR Alba, va organiza, cu ocazia Zilei Internaţionaleîmpotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri, un workshop având ca tema „Sănătatea pentru Justiţie. Justiţie pentru sănătate”, la care vor participa asistenţi medicali comunitari din municipiul Alba Iulia şi din judeţul Alba.
Specialiștii antidrog invită publicul să se alăture acestui demers pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la riscurile și consecințele nocive ale consumului și traficului de stupefiante.
Începând din 1987, în fiecare an, în data de 26 iunie, la nivelul tuturor ţărilor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) se marchează Ziua Internaţională Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri, ca expresie a determinării ONU de a consolida acţiunile şi cooperarea la nivelul statelor membre, pentru atingerea obiectivului de a avea o societate internaţională fără consum abuziv de droguri.
În fiecare an, Biroul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC) coordonează campania globală de marcare a acestei zile propunând diverse teme adaptate problematicii drogurilor la nivel mondial, cu scopul de a trage un semnal de alarmă și a determina factorii de decizie implicați să acționeze eficient pentru contracararea acestui fenomen.
În acest an tema propusă de UNODC este Sănătate pentru Justiție, Justiție pentru Sănătate și își propune să sublinieze importanța cooperării între instituțiile din domeniul sănătății și justiției, care reprezintă cele două fețe ale aceleași monede atunci când este vorba despre problemele generate de droguri.
Un răspuns eficient la problema drogurilor are nevoie de colaborare strânsă între justiție, sănătate și servicii sociale pentru a oferi soluții integrate, în acord cu convențiile internaționale și cu respectarea drepturilor omului.
Subteme:
- Tratament adaptat pentru consumatorii de droguri
Pentru a oferi acces la tratament pentru persoanele care consumă droguri, instituțiile din domeniul justiției și sănătății trebuie să lucreze împreună. Acest lucru se aplică pentru serviciile de tratament și cele de reducere a riscurilor, disponibile atât în comunitate cât și în mediul privativ de libertate.
- Crearea legăturii între prevenire, tratament și incluziune socială
Întărirea legăturilor de comunicare în familii, școli și comunitate poate crește rezistența tinerilor în fața drogurilor și poate susține reabilitarea și reintegrarea ajutând la prevenirea criminalității și a violenței.
- Acumularea cunoștințelor necesare în domeniul justiției și al sănătății
Sunt necesare studii și analize pentru a cunoaște cât mai bine problematica drogurilor, pentru ca factori de decizie să fie cât mai bine informați și pentru ca deciziile care se iau în domeniu să fie bazate pe evidențe științifice.



























