Ştiri Urbane

Fundația Comunitară Alba finanțează în acest an încă 7 proiecte

S0753139Moment de referință în viața Fundației Comunitare Alba: cu cele 7 proiecte finanțate în 2015, valoarea totală a investiției realizate în liceenii din comunitate, prin Programul YouthBank, a depășit 100.000 lei!

Fundația Comunitară Alba a organizat joi, 9 aprilie 2015, evenimentul de semnare a contractelor de grant prin care Fundația Comunitară Alba finanțează în acest an încă 7 proiecte de implicare în comunitate a liceenilor din Alba Iulia, ce vor prinde viață în cadrul Programului YouthBank.

Salonul Roșu al Hotelului Parc din Alba Iulia a fost gazda primitoare a echipelor câștigătoare ale concursului de finanțare YouthBank din acest an. Liceenii, coordonatorii și reprezentanții organizațiilor gazdă ale proiectelor s-au alăturat voluntarilor YouthBank, Fundației Comunitare Alba, partenerilor ei și presei într-un eveniment în care au fost semnate, rând pe rând, cele 7 contracte de grant, nu înainte însă ca tinerii care le-au propus să le prezinte în fața publicului și presei prezente. În audiență s-au aflat și Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia, viceprimarul Gabriel Pleșa, dar și Cristina Mărginean – reprezentând BRD Alba sau jurnalistul Dan Lungu, membru în board-ul fundației.

Valoarea contractelor de grant care au fost semnate este de 20.000 lei, astfel că în cei șase ani de program (2009-2015), au fost acordate un număr de 54 de granturi tinerilor liceeni din Alba Iulia, în suma totală de peste 100.000 lei! Această investiție înseamnă încredere și sprijin oferite celor câteva sute de liceeni care au avut și au entuziasm, idei și preocuparea de a se implica în viața comunității locale, dar în același timp înseamnă mii de tineri implicați în proiectele finanțate, de care au beneficiat, direct sau indirect, peste 22.000 de locuitori ai județului Alba.

Trebuie spus că și în acest an a existat o concurență serioasă, nu mai puțin de 13 echipe de tineri înscriindu-se în concurs, valoarea totală a proiectelor depuse fiind de aproape 57.000 lei. Concursul de finanțare din acest an a mai înregistrat o premieră, prin creșterea valorii granturilor care puteau fi accesate de tineri, acestea fiind practic dublate față de anul trecut. Astfel, echipele de liceeni puteau primi până la 4.000 lei pentru a răspunde într-un mod inovator unor nevoi identificate la nivelul comunității din domenii precum orientare școlară și profesională, sănătate, sport, educație, schimbarea mentalității, cultură, artă, mediu, social, voluntariat, etc.

Page1

Jumătate din cei 20.000 lei ai Fondului YouthBank 2015 a fost constituită prin acțiunile de fundraising realizate de voluntarii din echipa YB: stand în aer liber, vânzare de felicitări de Crăciun, împachetat de cadouri la Alba Mall, licitație de jucării în cadrul Fabricii de Bucurii, dar mai ales parteneriate cu firme locale care au înțeles că cea mai bună investiție pe care o pot face este cea în tineri și în educația lor. Cealaltă jumătate de fond reprezintă matching-ul oferit de Fundația Comunitară Alba și partenerii săi, BRD – Groupe Société Générale susținând programul prin acordarea a jumătate din suma strânsă de echipa YouthBank Alba din care vor fi finanțate proiecte cu impact în comunitate inițiate de liceeni.

Cei care s-au implicat și au realizat aceste acțiuni, dedicând o parte consistentă din timpul lor personal pentru ca ceilalți liceeni din oraș să aibă oportunitatea de a le fi finanțate inițiativele de implicare în comunitate sunt voluntarii YouthBank din cadrul Fundației Comunitare Alba, liceeni și ei: Irina Baciu, David Bratiloveanu, Georgiana Costea, Andra David, Simona Fara, Cătălin Ioaniciu, Florina Marină, Oana Murar, Simona Năsui, Ligia Novăcean și Rebeca Rusu. Alături de ei s-au aflat alți doi tineri entuziaști, Elena Vîrdea și Sebastian Băeșan, coordonatori ai echipei YB Alba în acest an școlar.

S0873168Tinerii noștri merită mai multă atenție din partea societății. Atunci când le finanțăm proiectele le oferim nu doar resurse materiale, ci mai ales încrederea de care au atâta nevoie pentru a reuși în viață și pe care o confirmă prin responsabilitate.

Dezvoltarea abilităților lor prin scrierea, câștigarea și implementarea unui proiect poate face diferența, la un moment dat în carieră, între a obține sau nu ceea ce își doresc și merită, între succes și insucces profesional”, a declarat Dorin Sava, directorul executiv al Fundației Comunitare Alba.

Credem că programul YouthBank arată foarte clar că tinerii de liceu sunt o resursă extraordinară pentru comunitățile în care traiesc și nu trebuie priviți doar ca niște copii în dezvoltarea cărora trebuie să investim resurse.

Potențialul lor de a fi lideri în comunitățile locale în care trăiesc sau învață este extraordinar, iar ei sunt dornici să se implice, să găsească soluții la problemele din jur.

Pentru noi, cei din BRD, acest program are o dublă valoare: îi invață pe tineri să fie responsabili și să se implice în comunitate, ca niște viitori leaderi dar în același timp îi învață să aibă o altfel de relație cu banii.

Banii sunt câștigați prin muncă și sunt investiți într-un proiect care are impact în comunitate.

Banii sunt un mijloc prin care acești tineri învață să rezolve lucruri, cu responsabilitate.

Angajamentul nostru de a dubla sumele de bani strânse de liceeni are această valoare de încredere în eforturile lor” – BRD – Groupe Société Générale.

Prezent la eveniment, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a apreciat proiectele prezentate de echipele finanțate și le-a mulțumit tinerilor pentru implicarea în comunitate. Mai mult, i-a asigurat în continuare de sprijinul său și al instituției pe care o reprezintă și i-a provocat să dezvolte inițiative specifice vârstei lor prin care, de exemplu, să folosească și mai mult bazele sportive din municipiu și sălile de sport ale liceelor.

Programul este implementat în Alba Iulia de către Fundația Comunitară Alba, iar la nivel național este coordonat de către Asociația pentru Relații Comunitare în parteneriat cu BRD – Groupe Société Générale.

Activitățile YouthBank România sunt incluse în “YouthBank Academy: Soluții durabile pentru implicarea tinerilor în viața comunității” – proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

YouthBank dă ocazia tinerilor de a face ceva bun cu timpul lor, dezvoltându-și în același timp abilități importante pentru viitoarea lor carieră și dezvoltând comunitatea.

Prin programul YouthBank, Fundația Comunitară Alba crește, în fapt, lideri pentru comunitate.

YB este administrat de către un grup de tineri liceeni, selectați și instruiți, care, prin administrarea transparentă a unui fond special destinat proiectelor implementate de în comunitate de alți liceeni investesc, în fapt, multă energie și încredere în generația lor.

Programul YouthBank Alba a fost desemnat cel mai bun program de voluntariat în educație din județul Alba, la ultimele două ediții ale Galei Anuale a Voluntarilor, câștigând alte șapte premii prin voluntarii săi.

La nivel național, YouthBank a fost desemnat „Cel mai bun proiect educaţional al anului” în cadrul Galei Premiilor în Educaţie 2010, în anul 2011 a primit premiul doi la categoria „Proiecte pentru tineret” în cadrul Galei Societăţii Civile, iar în anul 2012, la aceeași gală, programul a primit premiul trei la categoria „Comportament civic și participare publică”, o confirmare în plus că YouthBank este o excelentă şcoală de dezvoltare personală.

Asociația pentru Relații Comunitare a inițiat în România în anul 2006 programul YouthBank, adaptând și dezvoltând cu sprijinul Fundației Comunitare din Irlanda de Nord un model de implicare a tinerilor în viața comunității prin acordarea de finanțări locale.

Programul a fost pus în practică în etapa pilot în Cluj-Napoca, fiind continuat și dezvoltat local de către Fundația Comunitară Cluj începând cu anul 2008. Din 2009, Asociația pentru Relații Comunitare a sprijinit extinderea și consolidarea unei rețele de parteneri locali și echipe locale YouthBank în 15 comunități.

În prezent, programul se derulează în Alba Iulia, Bacău, Baraolt, București, Cluj-Napoca, Făgăraș, Iași, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Ploiești, Reghin, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Timișoara, Tîrgu‐Mureș, pe baza unui set comun de principii și standarde agreate de către partenerii locali și naționali ai programului.

Redacția UrbeaMea

contact@urbeamea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button