Educație

Georgiana, viitor medic militar

Absolventa Georgiana Lung a fost admisă a șasea la Institutul Medico Militar, Catedra de Pregătire Medico-Militară Târgu Mureş, medicină generală, în urma examenului de admitere susţinut în sesiunea iulie 2020.

Visul Georgianei de a deveni medic a început încă din copilărie, iar dorinţa de a-şi ajuta semenii i-a dat impuls în fiecare zi, ajutând-o să se pregătească intens pentru a-şi îndeplini acest vis.

„Dacă pentru colegii mei finalizarea examenului de Bacalaureat a reprezentat începutul unei merituoase vacanțe, pot să spun că pentru mine nu a semnificat același lucru. Perioada de foc abia avea să înceapă. Dorința de a-mi atinge visul, acela de a îmbraca halatul alb, mă motiva să-mi canalizez energia care mi-a mai rămas spre acest ideal. Am visat, încă de la o vârstă fragedă, să urmez această carieră, gândindu-mă la ajutorul pe care l-aș putea oferi semenilor mei la nevoie. Acum, când mă număr printre cei 15 admiși în acest an la Institutul Medico Militar Târgu Mureș, nu pot descrie în cuvinte satisfacția pe care o simt. Idealurile mele sunt abia la început, dar sper ca în viitor acestea să devină realitate. E prematur să mă gândesc acum la specializarea pe care o voi urma, lăsând cei 6 ani de studii să mă ajute să aleg ceea ce mi se potrivește. Țin să le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în pregătirea mea, cadre didactice și militare, și în mod deosebit doamnei profesor de biologie Adela Tudor, care a avut o contribuție majoră în reușita mea”,

a spus Georgiana.

Te felicităm Georgiana pentru această reușită și îți dorim să fii mereu pasionată, dedicată și bine pregătită pentru această nobilă profesie, care nu cunoaște limite!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button