În weekend: ”Șureanu Bike Fest” 2017, la Poarta Raiului, în Luncile Prigoanei. Competiţie pentru iubitorii de mişcare pe două roţi
În perioada 25-27 august 2017, ai ocazia să descoperi pe două roți una dintre cele mai pitorești și neexplorate zone montane din țară: zona munților Șureanu. Asta, în cadrul competiţiei de mountain bike, ”Șureanu Bike Fest” 2017.
Atât startul, cât şi finish-ul ediției de anul acesta se va da din Poarta Raiului, zona Hotel Sf. Petru. Traseul presupune parcurgerea a 27 de kilometri pe drumuri forestiere, poteci și prin pădure, la o altitudine ce variază între 1200m și 1900 de metri.
Startul probei principale e programat sâmbătă, 26 august 2017, la ora 11:00.
Pentru seniori există 4 categorii de concurs: M<35, M>35, F<35 si F>35, iar pentru juniori vor exista competiții separate pe trasee marcate în Poarta Raiului.
Categoria Seniori beneficiază de premii în bani pentru fiecare din cele 4 categorii.
- Locul I – 300 RON,
- Locul II- 200 RON,
- Locul III – 100 RON.
Cei care nu au reușit să se înscrie online se pot înscrie și pot achita taxa de participare de 25 ron (fara tricou personalizat) până sâmbătă, ora 10:00, la zona de start, în Poarta Raiului, Munții Șureanu.
„Indiferent că ești ciclist profesionist sau amator, că ai 2, 22 sau 92 de ani, ȘureanuBikeFest ți-a pregătit un traseu provocant. Dincolo de concurs, vrem să fie un eveniment accesibil tuturor, să petrecem un weekend între prieteni ai muntelui și mișcării. Vom parcurge împreună o zonă montană cu peisaje superbe, ne vom distra și vom depăna povești la petrecerea after-bike”, este mesajul organizatorilor.
Mai multe detalii despre competiție găsiţi AICI.
Evenimentul este organizat de Asociatia Centrul de Educatie Ecologica Muhlbach Sebes, reprezentată de Trifu Horia, în calitate de președinte, în parteneriat cu Hotel Sf. Petru Poarta Raiului, Hanul lui Marin – Luncile Prigoanei, Primăria Șugag, Primăria Săsciori, Serviciul Public de Salvamont Alba, Jandarmeria Alba și Directia Silvică Alba.






