„Să vii la 3 fix, nu înainte, că am de curățat lumânări!” Așa că, la cel mai fix 3 fix, am intrat pe poarta Bisericii Buna Vestire, Parohia Ortodoxă Alba Iulia-Centru, unde a acceptat să mă primească părintele Doru Gheaja. „Interviu? Ce interviu? Eu am tot dat, nu aș mai da, că a crede lumea că-s trufaș. Eu nu-s trufaș. Dar fie, bine. Eu nu am voie să refuz întâlnirea cu niciun creștin.” Și, pentru câteva minute, interviul s-a desfășurat la telefon, numa’ invers 🙂 — el mă întreba pe mine: cum mă cheamă, de-a cui sunt, de unde de loc. „A, ești de unde s-a născut și Patriarhul Teoctist. Bine, hai!”
Cine a fost măcar o dată la această biserică nu se poate să nu se fi minunat de falnicii brazi ce străjuiesc aleea chiar spre intrare. Țin vara de umbră și iarna de frumos. Erau cât un deget de groși când i-a plantat părintele ce acum îmi deschide ușa bisericii monument istoric, în care a intrat ca paroh în 1985.
Ceea ce am povestit cu părintele Doru Gheaja depășește cu mult imaginea unui preot cu o activitate impresionantă: el este un simbol al rezistenței spirituale și culturale, un om care și-a transformat viața într-o mărturie vie despre credință, demnitate și neam.
I. Copilăria, Vocația Militarilor și „Originea Nesănătoasă”
Urbea Mea: Părinte, ați început acest drum lung al slujirii în urmă cu multe decenii. Care sunt primele amintiri care v-au conturat destinul?
Părintele Doru Gheaja: M-am născut în 1941, lângă Mediaș, în satul Buzd, unde tata era preot. Am rămas orfan de mamă în 1944 și am crescut alături de o familie de sași, foarte credincioasă. Vara, mergeam, ca și copii, 4 km pe jos, prin praf, la scaldă la Târnava, spre localitatea Dârlos, unde era apa mai adâncă.
Urbea Mea: Totuși, prima dumneavoastră dorință legată de viitor nu a fost preoția. Ce visați să faceți?
Părintele Doru Gheaja: În Mediaș era o unitate de aviație militară. Când veneam de la scaldă, ne opream și ne uitam printr-un „pălang” (gard) și vedeam cum făceau militarii instrucții. Am prins o mare dragoste față de uniforma militară și de ordinea lor. Gândul meu a fost să mă duc la liceul militar. Eu nu mi-am dat seama că aveam o „origine socială nesănătoasă”.
Urbea Mea: Și chiar dacă dosarul era făcut, ați fost respins.
Părintele Doru Gheaja: Am mers cu tata în Mediaș în 1954 în fața comisiei. După ce m-au dezbrăcat, cântărit și verificat, prima întrebare a fost: „Ce-i tatăl tău?” I-am răspuns: „Popă în Buzd!” Comisia a zâmbit, a închis dosarul și a zis: „Te vom anunța rezultatul acasă.” Tata m-a așteptat în parc, știa sigur că voi fi respins 100%. M-a luat și mi-a zis: „Copilul tatei, mâine e examen de admitere la seminarul teologic din Cluj.” Ne-am dus până acasă 4 km pe jos, am venit înapoi și noaptea ne-am urcat în tren și ne-am dus direct în Cluj. S-a interesat tata de toate astea, nu mi-o spus mie, dar după aceea mi-a spus. El avea varianta 2 pregătită.
Povestea Marelui Tenor Ion Dacian și Norocul la Muzică
Părintele Doru Gheaja: La Seminar, proba eliminatorie era muzica. Vocea mea era în schimbare, mergea unde voia ea, nu unde voiam eu. Așa cum e un cocoșel când începe să cânte, nu știi ce e, găină sau cocoș, și profesorul era în dubiu să mă treacă. Am avut mare noroc cu Episcopul Nicolae Colan (mutat ulterior la Sibiu), care fusese coleg cu tata la Teologie.
Urbea Mea: Vă cunoștea pe dumneavoastră prin intermediul tatălui.
Părintele Doru Gheaja: Da. Tata fusese coleg cu Ion Dacian, marele artist tenor al României, care pe timpul acela se numea Ion Pulca, din Dacia. El s-a dus la conservator, după ce au terminat școala, iar tata la teologie. Pentru că era și el orfan de tată, tatăl meu, și l-a întreținut un unchi de-a lui, care era avocat în Sibiu, care a spus în felul următor, dacă nu te duci la teologie mai departe, pentru că neam de neam al nostru au fost preoți, nu te duci acolo, eu nu te mai interesez. Și atunci el a continuat așa, deși era un tenor liric minunat, mai bun decât mine.
Urbea Mea: Și Episcopul Colan a știut imediat cine sunteți.
Părintele Doru Gheaja: El a spus: „Măi, ăsta trebuie să fie copilul fostului meu student, Gheaja Romulus!” Pentru că el era cel mai bun la teologie, că Ion Dacian plecase la conservator. Cel mai bun tenor era. El a fost coleg cu Șoima, marele compozitor, profesor de muzică, cu Dumitru Călugăr, care a făcut cele șapte cărți de religie și așa mai departe. „Cum se poate să nu aibă voce? Ia mai ascultați-l odată!”. La urmă, profesorul examinator, exasperat cred de vocea mea de atunci, mi-a zis: „Ce mi-ai cântat, fluieră-mi!” I-am fluierat „Hristos a înviat” și și-a dat seama că am ureche muzicală. Așa am fost admis.
La seminar am fost cum eram, ca un copil orfan. Dacă am văzut că tatăl meu nu mă prea poate ajuta, cum erau alți copii. De exemplu, în seminar aveam un coleg care era mai înstărit, dar nu cu mult ca mine. Când venea ziua liberă, unul avea un pantalon mai bun și celălalt un pantof mai bun. Cum eram de aceeași mărime, ne dădeam, pe rând unul altuia, ca să mergem afară. Unul dintre noi, în ziua aia nu ieșea, stătea în internat. Da. Am fost necăjiți. Și eu trecând prin necazurile astea cu tata, n-avea de unde. Dă-ți seama, să te duci cu un car de cartofi, la Mediaș în piață, să-i vinzi ca să faci câțiva bănuți, că nu aveau alt venit. Preoții nu aveau alt venit atunci.
II. Solistul cu Vocea „Ce aduce a Tămâie”
Urbea Mea: După ce ați terminat Seminarul în 1960, ați fost cântăreț la Catedrala din Cluj. Cum ați ajuns pe scena populară și în ansamblurile de stat?
Părintele Doru Gheaja: Am fost selecționat de la conducerea Teologiei de către părintele Boicu, un arhidiacon care era secretar general, ca să fac și Școala Populară de Artă din Sibiu, în toamna lui 1962. Acolo am avut profesor pe domnul Micu, fost coleg al tatălui meu de la Școala Normală. Apoi, s-au făcut selecții la nivel de regiuni.
Urbea Mea: Ați ajuns în Ansamblul Regiunii Brașov.
Părintele Doru Gheaja: Da. La Sibiu, pe timpul acela, erau două mari grupuri rivale de dansatori, conduse de Ioan Macrea de la Arsenal și Văleanu de la Sindicat. Am fost selecționat în Ansamblul Regiunii Brașov și am stat acolo doi ani. Eram angajat la „Flamura Roșie” pe statul de plată, ca fotbaliștii! Mă duceam la repetiții, dar îmi luam salariul la sfârșitul lunii.
Urbea Mea: Și cum ați decis să mergeți la Târgu Mureș?
Părintele Doru Gheaja: Eram coleg în ansamblul Brașov cu Ilie Muțiu. În 1964, i-am spus: „Ilie, hai să mergem la un ansamblu profesionist. S-a scos un post de solist vocal la Târgu Mureș și unul la Craiova. Nu mergem să concurăm pe același post.” Eu am ales Târgu Mureș, pentru că mama mea era de loc din zona dintre Mureș și Reghin, și voiam să fiu cât mai aproape de familia din partea mamei. El a mers la Craiova și a reușit, iar eu am reușit la Târgu Mureș.
Urbea Mea: Contextul postului de la Târgu Mureș era special.
Părintele Doru Gheaja: Era foarte special! Ansamblul fusese mult mai vechi, dar s-a format ca Ansamblul de Stat de Cântece și Jocuri în 1964. Până atunci fusese Ansamblul Secuiesc, cu program integral unguresc. Acum, programul trebuia să fie jumătate unguresc, jumătate românesc. Corpul de balet era recunoscut ca fiind printre cei mai buni după „Ciocârlia”, dar aveau nevoie urgentă de solist de muzică populară românească.
Urbea Mea: Ați concurat cu peste douăzeci de candidați. Ce v-a ajutat să reușiți?
Părintele Doru Gheaja: Am avut mare noroc că la concursul respectiv s-a dat o probă de descifrare la prima vedere. Pe două portative era scrisă o melodie necunoscută. Făcând multă muzică la Seminar, eram cam „acasă” cu portativul și notele.
Directorul ansamblului (care era și președintele comisiei) a ieșit după mine și m-a chemat în cabinet. Mi-a spus: „Ne-am hotărât acum pe loc, te primim.” Apoi, uitându-se pe autobiografie, mi-a zis: „Vreau să-ți spun ceva ce am constatat noi. Îți aduce vocea a tămâie.” Eu i-am replicat: „Păi, dar eu am scris acolo că tata a fost preot și am crescut în biserică.” Mi-a zis: „Dar și eu am făcut teologie! Și se simte a tămâie!” Așa am intrat în ansamblul de cântece și jocuri ca solist de muzică populară, unde am stat până în 1969.
Decizia de a Deveni Preot
Urbea Mea: Cariera muzicală s-a încheiat brusc, din cauza unui necaz.
Părintele Doru Gheaja: În 1968, toamna, tata s-a mutat din Buzd în Laslea, unde era gaz metan. După un turneu cu ansamblul, l-am găsit mort în casă, intoxicat de gazele arse. S-a întâmplat vineri seara, iar eu l-am găsit luni seara. El s-a trezit, probabil, ne mai având oxigen și a ieșit într-o cameră unde s-o estompat căldura, dar i-a provocat hemoragia. L-am găsit căzut în pragul ușii.
Urbea Mea: Atunci ați luat decizia de a urma dorința tatălui.
Părintele Doru Gheaja: Da. Dorința lui a fost totdeauna: „Copile, totuși vreau să-ți spun, fă-ți acum voia, stai acolo cât crezi tu, dar mai apoi ar trebui să-ți întemeiezi o familie, să te faci preot. Că toate neamurile mele înaintea mea au fost preoți.” Am plecat de la ansamblu în 1969, iar în februarie 1970 am fost hirotonit preot într-o parohie de lângă Apoldu de Sighișoara, ruta de la Sighișoara la Agnita, acolo am început slujirea, până în anul 1976.
III. Episcopia Alba Iulia, Emilian Birdaș și Cele Trei Semne
Urbea Mea: Ați ajuns la Alba Iulia în 1976, la chemarea Episcopului Emilian Birdaș, exact când se înființa Episcopia. Cum a decurs acea primă chemare?
Părintele Doru Gheaja: În 28 ianuarie 1976, protopopul de Sighișoara și nașul meu, Ioan Dragolea, m-a sunat să mă prezint la Episcopie. Episcopul Emilian Birdaș fusese instalat cu doar trei zile înainte, pe 25 ianuarie, și Episcopia tocmai începea să funcționeze.
Urbea Mea: Care au fost primele cuvinte ale Episcopului Emilian când v-ați întâlnit?
Părintele Doru Gheaja: Prima cerință a fost neașteptată: „Stai că am uitat, să-mi cânți o priceasnă întâi.” Am cântat o strofă. Apoi a revenit la întrebarea de bază: „Ai carnet de conducere?” L-am obținut în 1972. Episcopul mi-a explicat: Mitropolia Sibiului se împărțise, iar cele trei județe – Alba, Mureș și Harghita – trecuseră la noua Episcopie de Alba Iulia.
Urbea Mea: Și v-a încredințat imediat o misiune triplă.
Părintele Doru Gheaja: Da. Mi-a zis: „Nu am personal. Trebuie să vii, ești în eparhia mea… trebuie să vii să mă ajuți. Deci ai de împlinit așa: șofer, diacon și consilier.” Trebuia să le fac pe toate trei până când forma aparatul de conducere.
Urbea Mea: Ați acceptat imediat?
Părintele Doru Gheaja: Nu! Eu i-am spus: „Preasfințite, eu stau bine acolo. Nevasta lucrează la CEC, CEC-ul e la mine în casă, i-am adus agenția în casă, am telefon.” El m-a repezit: „Băi copile, băi, nu fii prostuț, mă! Eu am nevoie de înființarea unei episcopii, mă! Nu a unei parohii!” Și apoi a fost categoric: „Dacă nu vii acum, când am eu nevoie de tine aici, să mă ajuți, cât o să fiu eu episcop, să nu te mai văd! Stai acum până mâine, să slujim împreună aici, la catedrală.”
Urbea Mea: Ați acceptat. Care erau regulile de colaborare, mai ales în prezența autorităților comuniste?
Părintele Doru Gheaja: El mi-a spus: „Eu în mașină o să duc reprezentanți ai autorităților locale. Sigur că tu ești șofer, dar ce am eu lor de spus și trebuie să le spun să audă, auzi și tu.” Și atunci mi-a arătat trei semne: la ureche, la ochi și la gură. Însemnau: „Auzi, vezi, taci din gură.” Tot ce se discuta acolo, trebuia să rămână acolo.
Urbea Mea: Ați lucrat alături de un om care a construit 72 de biserici noi sub comunism.
Părintele Doru Gheaja: Am văzut cât lucrează și cât face Emilian, și atunci am zis: „Măi, trebuie să-l ajut.” Pe timpul când în București se demolau, el construia. În cele trei județe – Alba, Mureș, Harghita – el a făcut 72 de biserici noi cât a stat până în ’90.
IV. Adrian Păunescu și Cenaclul Flacăra: Biserica de la Miercurea Ciuc, Salvată prin Cultură
Urbea Mea: Ce l-a determinat pe Episcopul Emilian să-l cheme pe Adrian Păunescu la Mănăstirea Râmeț?
Părintele Doru Gheaja: În 1980, Episcopul Emilian avea nevoie de rezolvarea a trei probleme extrem de importante, care necesitau intervenție la nivel politic înalt:
Salvarea Bisericii din Miercurea Ciuc (Biserica Veche): La Miercurea Ciuc era o biserică veche, lăsată în paragină, fără geamuri sau uși, unde oamenii își făceau necesitățile. Prim-secretarul Szasz îi cerea insistent lui Emilian să semneze demolarea bisericii pentru a face loc unui centru civic. Emilian se opunea categoric.
Hârtia pentru Tipărirea Calendarului de Perete: Patriarhia Română nu primea hârtie, iar tot felul de calendare de la secte apăreau tipărite în tipografii secrete. Emilian avea nevoie să dubleze cota de hârtie pentru tipărirea calendarului de perete ortodox.
Hârtia Specială pentru Noul Testament: Pentru tipărirea Noului Testament de la Bălgrad în ediție critică (finalizată în 1988), avea nevoie de o hârtie specială fabricată doar la Letea, lângă Bacău, care se dădea numai cu aprobarea lui Ceaușescu.
Urbea Mea: Ați menționat un episod dureros legat de Biserica din Miercurea Ciuc.
Părintele Doru Gheaja: Da. Emilian a trimis pe Părintele Serafim cu călugări să facă curățenie la acea biserică abandonată, ca să nu mai fie motiv de demolare. Atunci, miliția a luat călugării de acolo și i-a dus la sediu, spunându-le, pe un ton batjocoritor: „Bă, prieteni, să curățiți așa… hai bă, și la noi, la miliție, să curățiți WC-urile.” Și au luat călugării și i-au pus să curețe WC-urile. Toate astea se întâmplau pentru că Emilian se opunea demolării.
Urbea Mea: Și atunci a venit cu ideea de a-l invita pe Păunescu.
Părintele Doru Gheaja: Exact. În 1980, au început să vină Păunescu cu Cenaclul Flacăra la Casa de Cultură. I-am spus lui Emilian. El mi-a zis: „Du-te și vorbește cu Păunescu, spune că vreau să-i arăt Mănăstirea Râmeț. Întreabă-l când dorește.”
Urbea Mea: L-ați abordat în timpul spectacolului.
Părintele Doru Gheaja: M-am dus în timp ce Păunescu era la scenă. Eram în civil. M-am prezentat ca fiind de la Episcopia Ortodoxă și că Episcopul m-a trimis să-l întreb dacă este de acord să viziteze Râmeț. Cânta pe scenă Socaciu. Păunescu mi-a zis: „Eu mâine plec. Dacă vreți, în noaptea asta, când se termină spectacolul.”
Urbea Mea: Și ați plecat imediat, în miez de noapte.
Părintele Doru Gheaja: Da. Păunescu a venit cu a doua soție, cu copiii (Andrei era mic, și Ioana), Socaciu, Alexandru Căpușneac de la TVR și alții, cam zece persoane. Măicuțele au pregătit o cină frumoasă, care a fost cam pe la ora 1 noaptea.
Nașterea Cântecelor Patriotice și Salvarea
Urbea Mea: În timpul cinei, Emilian i-a expus lui Păunescu cele trei probleme.
Părintele Doru Gheaja: Exact. În timp ce vorbea, Maicile au format un grup micuț și au început să cânte pricesne. Așa, încet. I-a plăcut lui Păunescu. Apoi, am cântat și eu „Așa-i Românul”. Așa l-a auzit Păunescu prima dată în ’80.
Urbea Mea: Și a doua zi dimineață s-a făcut prima înregistrare.
Părintele Doru Gheaja: Când s-a sculat pe la 10-11, Păunescu mi-a zis: „Părinte, mai cântă-mi o dată ce mi-ai cântat aseară, așa e Românul.” L-a chemat pe Căpușneac: „Tovarășul Căpușneac, du-te cu Părintele și înregistrează-l în bisericuța monument istoric. Cântă-o asta!”
Urbea Mea: Ați fost îmbrăcat într-un costum național, cu o poveste aparte.
Părintele Doru Gheaja: Da. Pe timpul ăla nu erau atâtea costume. O Maică mai în vârstă a găsit într-o ladă, la un mocan de deasupra mănăstirii, un costum vechi, era roasă de șoareci fustița. Am învârtit-o ca să nu se vadă. Pălăria era decolorată. Păunescu a spus: „Lasă că nu se vede decât alb-negru.” Așa a apărut prima înregistrare și filmare a cântecului „Așa-i Românul” lângă stânca de la Mănăstirea Râmeț.
Urbea Mea: Și toate cele trei probleme s-au rezolvat!
Părintele Doru Gheaja: Da! Toate treburile astea s-au realizat de Păunescu:
Biserica din Miercurea Ciuc a rămas în picioare și e acum funcțională.
Hârtia pentru calendar a fost primită, chiar dacă președintele Departamentului Cultelor era „cam spre ateu”.
Hârtia de la Letea a fost procurată de Păunescu și depozitată până în 1988, când s-a tipărit Noul Testament.
Originea cântecului „Tu Ardeal”
Urbea Mea: Și tot acolo [la Mănăstirea Râmeț] ați compus „Tu Ardeal”.
Părintele Doru Gheaja: Colaborarea mea cu Adrian Păunescu a început când acesta l-a rugat pe Episcop: „Îl lași pe Părintele Doru să fie cu mine cu Așa-i Românul în Cenaclul Flacăra?” Și am mers. Au urmat vizite frecvente la Râmeț. Acolo, Păunescu a auzit melodia care avea să devină linia de bază a cântecului. Această melodie provenea de la o priceasnă intonată de maici – Priceasna lui Simon: „Simone, spune-mi tu dacă Mă iubești, oile, oile, să-mi păzești.”
Pe această melodie, Păunescu mi-a scris un prim text. Se întâmpla tot în 1980, pe toamnă. Textul inițial: „Pacea-i tot, pacea-i tot, pe această stea, pentru ea, pentru ea, noi vom colinda.” Am cântat acest cântec în Cenaclul Flacăra timp de aproximativ un an de zile.
Apoi, tot la Râmeț, Păunescu a decis să schimbe textul, păstrând aceeași linie melodică: „Uite, schimbăm textul și îi spunem Colindul Latinului din Ardeal: Tu Ardeal.”
Textul „Tu Ardeal” a fost scris de Păunescu lângă mine, pe prispă. Eu îi cântam melodia (inspirată de Priceasnă), iar el, cu degetele făcând așa în palmă silabele, mi-a scris versurile: „Tu Ardeal, tu Ardeal, îți suntem oșteni”.
Cântecul are în structura sa de bază șapte strofe. Am mai adăugat încă o singură strofă, dictată de Păunescu în timpul unui spectacol ulterior. În timp ce eu cântam „Tu Ardeal” pe zidurile unei biserici din Târgu Mureș, Păunescu a primit vestea că a trăznit în Gorunul lui Horea și a rămas o singură ramură. Inspirat de acest simbol, Păunescu mi-a scris pe loc, în timpul spectacolului, cea de-a opta strofă:
„Clopotul furtunii ne-a uscat gorunii, dar vom pune aici mii și mii, țara va renaște, într-o zi de Paște, noi pe Horea în veci îl vom cinsti.”
VI. Mesaj pentru 1 Decembrie: Cântecul Patriotic, O Rugăciune
Urbea Mea: Cum le explicați tinerilor patriotismul și credința? Și cum să facem să rămână aprinsă flacăra unirii între noi românii și în timpul anului, nu doar de 1 Decembrie?
Părintele Doru Gheaja: Patriotismul și credința se învață din familie. Biserica este păstrătorul tradiției. Cântecul patriotic e tradiție, iar eu asociez cântecele patriotice cu o rugăciune patriotică. Chiar și cântece laice, cum ar fi „Du-te dorule cu bine” sau „Pe ogorul satului”, eu le asociez cu o rugăciune.
Eu cânt de multe ori acum cântecul Testamentul (Testamentul Mamei – Vasile Militaru), întreg, nu doar primele strofe. Vedeți câte procese, câte minuni, câte chiar crime se întâmplă de pe urma averii împărțite de la părinți? Mama grijulie își dă seama că e bătrână și îi lasă copilului cel mare îndrumările, ca să nu se certe frații: Jale mi-e de voi, mămucă, dar visez, chiar și deșteaptă, / Cum, pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-așteaptă… / Tu, odorul mamii, în urmă să te-aduni cu frații-acasă / Și să-mparţi agoniseala de pe urma lui rămasă. / / Lui Codin să-i dai pământul de la moară și cu via; / Vaca și-un pogon de luncă, maică, sa le ia Maria; / Lui Mitruș să-i dai zăvoiul de răchiți dintre pârae; / Carul, boii şi cu plugul să le dai lui Nicolae. / / Iară tu, ca mai cu stare, decât frații ziși pe nume, / Să iei casa-n care ţie ţi-a fost dat să vii pe lume… / Când și când, în miezul verii sau de Paști, să vadă satul / Cum îmi vine ca-n toți anii, la căsuța mea băiatul. / / Şi-având tihnă și odihnă, la venire sau plecare, / S-aprinzi și la groapa maichii câte-un pai de lumânare!…” / A tăcut apoi bătrâna și-a plâns mult, cu lacrimi grele, / Ce curgându-i lin în poală, se-ntâlneau cu ale mele. Dacă o cânți toată și o spui toată, ăsta e un Testament Sfânt și nu te mai cerți după el.
Urbea Mea: Ați avut o experiență memorabilă care leagă cântecul de istorie?
Părintele Doru Gheaja: Da. Îmi amintesc că veneam de la Toplița cu Episcopul Emilian și cu Virgil Cândea, care era însoțit de un reprezentant de la Ambasada Americană. Când am ajuns la Oarba de Mureș, am oprit mașina. Acolo era prezent și profesorul de istorie Radu Valentin din București. El i-a cerut Episcopului: „Preasfințite, Părintele Doru, cântă-le, măi, Ardeal, Ardeal, Ardeal!”
Urbea Mea: De ce tocmai acolo?
Părintele Doru Gheaja: La Oarba de Mureș și Iernut, chiar în cotul acela, apa a fost roșie de sângele celor 11.000 de soldați români care au căzut acolo. Și am cântat „Tu Ardeal” vis-a-vis de monumentul de la Oarba de Mureș, pe șosea, lângă mașină, cu reprezentanții ambasadei americane, cu Virgil Cândea și cu Emilian. Adică, dacă sentimentul patriotic și credința nu le ai în sânge, nu ai cum să le transmiți.
1 Decembrie: De la Regalitate la Marea Unire
Urbea Mea: Ce înseamnă, pentru dumneavoastră, ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională?
Părintele Doru Gheaja: Da. Inițial, Ziua Națională se sărbătorea pe 10 Mai (Ziua Regalității – când a venit Principele Carol I și a depus jurământul în 1866). Apoi, după abdicarea Regelui Mihai, s-a sărbătorit pe 23 August.
Îmi amintesc de o trăire patriotică puternică în 1959, la centenarul Unirii Principatelor. Eram la seminar și am mers cu toții în costume naționale (improvizate) în Piața Mihai Viteazul din Cluj. Oamenii ne-au luat de pe sus și ne-au dus sub statuie. Am început să cântăm Hora Unirii, iar hora s-a format mare, înconjurând biserica și parcul de patru ori. Așa simțeau oamenii. 1 Decembrie a marcat apoi Marea Unire din 1918, iar Alba Iulia a devenit Capitala Unirii.
Mesaj pentru Albaiulieni și toți Creștinii de 1 Decembrie
Părintele Doru Gheaja: Pentru albaiulieni – pe care îi cunosc deja din 1976 – și pentru toți creștinii pe care îi cunosc și nu-i cunosc, le doresc ca să sărbătorească ziua de 1 Decembrie așa cum se cuvine, să nu uite niciodată că această sărbătoare cade totdeauna în Postul Crăciunului. Să ne spovedim și să ne împărtășim nu doar la Paști, ci de câte ori simțim nevoie. Dacă te-ai spovedit și ieși afară și greșești în minte, du-te iar la părinte pentru o nouă dezlegare.
Le doresc să petreacă cu bine, să le dea Dumnezeu sănătate cât mai multă, iar noi să fim sănătoși, să fim alături de ei, să-i îndrumăm cât putem pe calea cea bună a dreptei credințe, a prieteniei, a dragostei și a rugăciunii și a bunei împăcări în familie și în societatea în care noi trăim.
