ISU Alba are un nou șef: Prim-adjunctul Cornel Oprişa ocupă funcția colonelului Dorel Sofica
Colonelul Dorel Sofica, șeful Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Alba se pensionează, iar în locul lui, la comanda ISU va fi prim-adjunctul Cornel Oprişa.
Dorel Sofica, în vârstă de 50 de ani și a fost la conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din 2008. Are 30 de ani experienţă în cadrul inspectoratului de urgenţă.
Acesta va trece în rezervă, la cerere, cu drept de pensie.
”Prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 9947 din 31 octombrie 2016, domnul colonel Dorel SOFICA, inspector șef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al județului Alba, se trece în rezervă la cerere, cu drept de pensie.
Prin Ordinul Inspectorului General nr. 2413 din 10 noiembrie 2016, domnul colonel Cornel OPRIȘA se desemnează pentru a îndeplini atribuţiile funcţiei de inspector șef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al județului Alba”, au transmis reprezentanții ISU Alba.
Cornel Oprişa are 45 de ani și a fost anterior prim adjunct al şefului ISU Alba. De asemenea, și acesta are experienţă de aproximativ 25 de ani în activitatea ISU.
Inspectoratul organizează, sâmbătă, 12 noiembrie, de la ora 11.00, în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia, Ceremonialul militar de predare – primire a comenzii.






