ISU Alba este în doliu: Pompierul-salvator plt.adj. Gierling Gheorghe Mărginean a decedat
Un eveniment tragic a umplut de durere sufletele colegilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba, care au pierdut un camarad de nădejde, cel care a fost plt.maj. Gierling Gheorghe Mărginean, subofițer al Gărzii de intervenție Blaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Aiud, transmite ISU Alba.
Joi, 15 decembrie 2016, acesta a încetat din viaţă în urma unui stop cardio – respirator, care l-a luat de lângă familie şi colegi mult prea devreme, la doar 43 de ani. Subofițerul se afla în timpul liber.
În cariera sa, subofițerul a participat la numeroase intervenţii alături de colegii săi, fiind permanent la datorie în nobila misiune pe care o au pompierii.
Va rămâne permanent un model de conduită pentru cei care l-au cunoscut. A plecat dintre noi spre o lume mai bună, cu liniștea și împăcarea care l-au caracterizat întotdeauna. Ne vom împăca cu gândul ca Dumnezeu a vrut să aibă lângă EL, în ceruri, un suflet de pompier bun şi credincios.
La trecerea în neființă, cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Unirea” al județului Alba sunt alături de familia îndurerată, aducând un ultim omagiu celui care le-a fost timp de 10 de ani un bun coleg şi prieten.
Dumnezeu să-l ierte și să-i dea odihnă veșnică!






