Social

ISU Alba: Protejând pădurea, protejăm viaţa!

Incendiu-vegetatiePădurea este cel mai important factor stabilizator al mediului înconjurător, tot ce lezează pădurea, lezează mediul, deci – viaţa umană ! Pentru supravieţuirea ei, întreaga populaţie trebuie să ocrotească pădurea.

Din nefericire, anual în România se pierd circa 350 ha de pădure din cauza incendiilor, pagubele fiind cu atât mai mari dacă ţinem seama de consecinţele pe  care  acestea  le  presupun  pe  termen  scurt  (modificarea  peisajului,  dispariţia faunei  sau  florei,  uneori  aparţinând  speciilor  rare) sau  pe  termen  lung (reconstituirea  biotopului). Cicatrizarea  rănilor  pădurilor se face prin  reîmpădurire, dar ambianţa originală a pădurii este foarte dificil de restaurat şi durează ani.

Incendiul în pădure poate fi provocat accidental prin descărcări electrice atmosferice, dar de cele mai multe ori de acţiuni neglijente ale omului.

Sursele care pot provoca incendii sunt: flăcarile deschise, focurile de tabără, focurile utilizate pentru prepararea mâncării, jarul sau scânteile, efectul termic (căldura sau radiaţia solară), autoaprinderea datorată unor temperaturi excesive.

Pentru prevenirea producerii unor evenimente care duc la distrugerea vegetaţiei, fondului forestier sau altor bunuri din zonele împădurite, deţinătorii şi administratorii de păduri au obligaţia de a lua măsuri de protecţie antiincendiu precum:

  • instruirea persoanelor care desfăşoară activităţi în zonele împădurite privind respectarea normelor specifice de apărare împotriva incendiilor;
  • asigurarea cantoanelor şi ocoalelor silvice cu mijloace de primă intervenţie şi menţinerea acestora în stare permanentă de funcţionare;
  • amplasarea de panouri şi pancarte de avertizare privind regulile de prevenire şi stingere a incendiilor de pădure;
  • planificarea, organizarea şi efectuarea (de către silvicultori) de patrulări, în mod susţinut în perioadele de secetă şi zilele nelucratoare, pe traseele turistice intens frecventate; înfiinţarea unor puncte de observaţie, supraveghere şi alarmare în zonele cu risc mare de producere a incendiilor;
  • refacerea liniilor izolatoare (şanţuri) pentru a se împiedica extinderea unor eventuale incendii în fondul forestier;
  • stabilirea locurilor pentru popas, fumat şi parcat autoturisme, pe drumurile interzise montându-se bariere.

 Inspecția de Prevenire a ISU Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button