Social
ISU Alba: Reguli de comportament in timpul unei furtuni cu trăsnete
Dacă te-a prins furtuna pe un teren degajat şi nu e nici o zonă de protecţie vei lua poziţia ghemuit, mâinile pe cap, călcâiele apropiate şi capul între genunchi.
- dacă trăsnetul loveşte: persoana lovită de fulger va avea un şoc, arsuri, i se poate opri respiraţia, pot apărea convulsii cu oprirea inimii şi fibrilaţii. Primul ajutor va cuprinde respiraţia gură la gură, în cazul opririi respiraţiei, masajul zonei toracice în cazul opririi contracţiilor cardiace. După rezolvarea problemelor cauzate de şoc se vor trata arsurile.
- prins de furtuna, trebuie să te mişti repede. Dacă te găseşti pe munte, aşază-te în aşa fel încât să nu fii tu cel care oferă o trecere curenţilor tranzitorii care se scurg de pe stâncă şi de-a lungul fisurilor.
- sub nicio formă să nu te adăposteşti sub un copac izolat;
- o persoană care a fost trăsnită poate fi atinsă imediat deoarece curentul s-a scurs deja din corpul ei
- nu se aleargă deoarece se creează un culoar de aer ionizat care atrage fulgerul;
- dacă a trăsnit o dată într-un loc, există o probabilitate foarte mare să trăsnească şi a doua oară tot în acelaşi loc;
- dacă vrei să te protejezi intrând în padure trebuie să intri cel puţin 20-50 de m deoarece copacii de la lizieră au mari şanse să fie trăsniţi;
- cortul nu se instalează la mai putin de 20 de m de lizieră din acelaşi motiv ; un pâlc de jnepeni, toţi la acelaşi nivel poate să fie un adăpost bun în lipsă de altceva;
Cortul nu se montează pe vârfuri singuratice, în spaţii deschise. Deşi impresia este că dacă te afli în cort nu te poate trăsni, aceasta este greşită, se poate întâmpla iar consecinţele sunt cât se poate de grave.
Inspecția de Prevenire a ISU Alba