Lifestyle & Fashion

Îţi doreşti să ai parte de un somn odihnitor? Iată cei 4 paşi pe care trebuie să îi urmezi!

De o lungă perioadă de timp nu te mai poţi bucura de un somn odihnitor? Te trezeşti cu dureri de spate sau de gât? Înseamnă că faci ceva greşit! Somnul este unul dintre cele mai importante lucruri pentru organism, iar pentru a te putea bucura de energie pe parcursul zilei, trebuie să ai parte de o odihnă corespunzătoare. Cu ajutorul acestui articol, vei afla care sunt cei 4 paşi pe care trebuie să îi urmezi pentru ca viaţa ta să se schimbe radical.

4 paşi ESENȚIALI pentru un somn odihnitor:

1.       Fă-ți un program fix

Chiar dacă sună ca o adevarată provocare, un program fix de odihnă te poate ajuta mai mult decât îţi imaginezi. Renunţă la somnul din timpul zilei şi alege să te culci şi să te trezeşti la aceleaşi ore. Te mai poţi abate de la acest orar în weekend, dar sincronizarea în timpul săptămânii te poate ajuta să ai un somn de calitate, cu adevărat odihnitor.

2.      Practică un sport

Pentru a te putea odihni cum trebuie, este necesar ca, în timpul zilei, să fii activ. Chiar dacă ai un job la care petreci ore în şir în faţa calculatorului, poţi apela la antrenamentele fizice. Nu face sport înainte de culcare, deoarece această activitate va accelera metabolismul şi va stimula hormonii din corp, iar somnul nu îşi va face prea repede apariţia. Dacă totuşi nu ai timp, poţi încerca să faci yoga, care te va relaxa.

3.       Amenajează-ţi corespunzător dormitorul

De multe ori, spaţiul în care te odihneşti poate influenţa calitatea somnului. Încearcă să îţi amenajezi dormitorul ținând cont atat de dorinţele tale, cât și de câteva aspecte importante. De exemplu, evită culorile aprinse şi „fă abuz” de cele pastelate. Nu uita de pat şi de saltea! Acestea trebuie să fie de bună calitate, pentru a nu avea probleme la gât sau spate. Poţi încerca mobilierul de la Modela.ro pentru camera ta de vis. Nu uita, în cameră, trebuie să fie mereu întuneric şi linişte. Dacă locuieşti într-o zonă aglomerată, iar zgomotul provocat de trafic sau vecini te împiedică să adormi, poţi apela la dopurile de urechi.

4.       Alege alimentaţia potrivită 

Chiar şi unele alimente te pot ajuta să ai un somn bun. Poţi bea, înainte, ceai de muşeţel sau lapte cald. Chiar şi bananele şi cartofii sunt de ajutor în acest sens. În cazul în care alegi să consumi o banană înainte de culcare, organismul tău se va bucura de o doză importantă de potasiu şi magneziu, iar somnul tău o să fie unul odihnitor. Mierea de albine este şi ea un aliat de nădejde, deoarece conţine glucoză, deci o poţi adăuga, cu încredere, în cana ta de ceai. Încearcă să incluzi în alimentaţia ta zilnică măcar două alimente din cele prezentate aici şi vei observa diferenţele.

În concluzie, dacă vei ţine cont de cele patru sfaturi, vei avea parte de un somn plăcut şi, ulterior, de energie pe tot parcursul zilei.

sursa foto: shutterstock.com

Bogdan Păunescu

Îmi place tot ceea ce este legat de web şi ajut la dezvoltarea şi îmbunătăţirea lui prin tot ceea ce fac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button