Ştiri Urbane

Joi, zi de doliu național în memoria victimelor atentatelor din Bruxelles. Evenimentele IPJ Alba au fost amânate

IPJ-AlbaReprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba anunță că evenimentele programate pentru ziua de joi, la Alba Iulia, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Poliţiei Române au fost amânate. Asta, din cauza faptului că Guvernul a decis ca 24 martie să fie declarată zi de doliu naţional în memoria victimelor atentatelor din Bruxelles şi în semn de solidaritate cu cetăţenii belgieni.

Astfel, circulaţia rutieră în centrul oraşului Alba Iulia, în zona Piaţa Ion I.C. Brătianu va fi restricţionată vineri dimineaţa. De la ora 10.30, în faţa sediului Inspectoratului Judeţean de Poliţie se desfăşoară un exerciţiu demonstrativ de intervenţie a poliţiştilor, inclusiv cu echipaje de câini dresaţi la Sibiu.

Evenimentul se desfăşoară în cadrul programului pregătit de IPJ Alba cu ocazia Zilei Poliţiei Române, sărbătorită pe 25 martie.

Şi în acest an, poliţiştii din Alba Iulia pregătesc o demonstraţie de forţe în centrul oraşului, de ziua lor. Evenimentul se anunţă a fi unul spectaculos, cei prezenţi având ocazia să vadă simulări de intervenţii cu echipaje canine. Va participa o grupă canină din cadrul Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, circulaţia maşinilor în zonă va fi oprită.

Vineri, 25 martie, începând cu ora 10.00, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba va fi organizată„Ziua Porților Deschise”, când toţi doritorii vor avea posibilitatea să viziteze instituţia. Momentul aniversar va fi marcat şi la nivelul poliţiilor municipale şi orăşeneşti prin organizarea de activităţi informativ preventive, sportive şi de caritate.

Tot vineri, 25 martie, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, se va desfăşura şedinţa festivă cu ocazia Zilei Poliţiei Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button