Economic

Jurnal de Europa în Regiunea Centru, între semnificație și solidaritate. 9 MAI – o zi specială pentru România și toată Europa

Pe parcursul istoriei, data de 9 mai a marcat evoluția României. Semnificațiile acestei zile trec dincolo de importanța istorică, atingând ființa neamului și definind viitorul nostru. Suntem români și suntem cetățeni europeni, de aceea, poate acum, mai mult ca oricând, Ziua Europei este o zi în care trebuie să reflectăm mai mult la semnificații și la solidaritatea noastră europeană.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru – atât direct, cât și prin Centrul Europe Direct regional ce funcționează de peste șapte ani în cadrul instituției – a dedicat ziua de 9 mai 2020 sărbătoririi cetățeanului și a drepturilor sale. În 9 mai, Uniunea Europeană, ADR Centru, dar și alți parteneri din Regiunea Centru, din țară și din Europa sunt chemați să dovedească sprijinul de care întreaga societate se bucură din partea întregii comunități europene. Iar acest sprijin, în condițiile extraordinar de dificile prin care trece întregul continent, este mai mult decât important pentru viitorul nostru, al tuturor!

   ”Vorbeam acum câțiva ani despre cum ne dorim să fie România în UE, despre viziunea pe care milioane de oameni o înfăptuiesc pentru a marca anul în care se împlinesc șapte decenii de la momentul în care Robert Schuman, ministrul francez al Afacerilor Externe, a prezentat Declarația sa care a stat la baza creării a ceea ce cunoaștem acum ca fiind Uniunea Europeană. Sărbătorim însă acest eveniment, trecând printr-o criză sanitară cumplită, dar care ne dovedește, încă o dată, că solidaritatea este cel mai important câștig al construcției europene. Și vedem cât este de actuală ”Declarația Schuman”, care spunea că ”Europa nu va fi construită dintr-odată, sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete, care vor crea, în primul rând, o solidaritate reală între oameni”. Suntem în acest punct de cotitură și vedem cât de mult se străduiesc alte forțe, antieuropene, folosind din plin contextul actual al pandemiei, pentru a-și face auzită vocea agresivă și lipsită de conținut. Se spune că nu există solidaritate și nu există unitate. Dar, penru noi, pentru România, ce  însemnat apartenența la Uniunea Europeană? Cea mai dură critică la adresa solidarității Uniunii Europene este spulberată dacă vorbim de cifre concrete. În perioada 2007-2019, România a primit peste 54,4 miliarde euro de la Comisia Europeană și a contribuit cu aproximativ 18,9 miliarde euro. Astfel, după 13 ani de apartenență, România a primit efectiv peste 35,5 miliarde euro! Aceste fapte demonstrează cât este de important să responsabilizăm locuitorii Regiunii Centru – în calitate de cetățeni europeni – ca să contribuim cu toții la consolidarea dimensiunii civice a Uniunii. Implicarea fiecărui om, la nivelul comunității de care aparține, pe plan local, regional, național sau european, este esențială pentru menținerea unei vieți democratice solide și pentru a redefini Uniunea Europeană, care reflectă și răspunde nevoilor pentru cât mai mulți cetățeni”, a declarat domnul Simion Crețu director general ADR Centru.

Ziua de 9 Mai 1950 este un reper unic în istoria mondială, deoarece a schimbat pentru totdeauna fața bătrânului continent, ziua în care țările Europei au hotărât să se ridice și se transforme în puteri mondiale, prin crearea unei uniuni care să sprijine dezvoltarea economică, socială și culturală a membrilor săi. Calitatea de stat membru UE este un avantaj indiscutabil pentru România. Solidaritatea funcţionează cu adevărat. Măsurile luate de Uniune în actuala criză reprezintă beneficii pentru noi şi cade în sarcina noastră să utilizăm chibzuit fondurile europene disponibile pentru a limita efectele pandemiei. 

Ca prim răspuns la criza coronavirusului, Comisia Europeană a aprobat o iniţiativă de investiţii în valoare de 37 miliarde euro, din care peste trei miliarde euro vor fi disponibile pentru ţara noastră. Banii pot fi utilizaţi pentru atenuarea efectelor acestei pandemii şi, pe lângă decontarea plăţilor pentru şomajul tehnic, pot fi realizate planuri de achiziţii echipamente medicale pentru dotarea spitalelor din prima linie. La începutul lunii aprilie a fost lansat programul UE pentru salvarea locurilor de muncă şi sprijinirea întreprinderilor (Programul SURE), în valoare de 100 miliarde euro.

Prin acest instrument vor fi acordate împrumuturi în condiţii favorabile statelor membre pentru sprijinirea schemelor naţionale privind programul redus de muncă. Recent, Comisia Europeană a aprobat o schemă de sprijin pentru România, în valoare de aproximativ 3,3 miliarde euro, pentru susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii care se confruntă cu dificultăţi ca urmare a impactului economic al pandemiei. Scopul schemei este de a ajuta întreprinderile să-şi acopere nevoile imediate de capital de lucru sau de investiţii, astfel încât să îşi poată continua activitatea. Sprijinul va fi acordat prin granturi directe ce pot ajunge şi la 800.000 euro/întreprindere sau garanţii de stat de până la 6 ani. 

Nu în ultimul rând, pentru completarea eforturilor naţionale depuse de statele membre, Comisia a mobilizat 2,7 miliarde euro către instrumentul Uniunii Europene dedicat sprijinului de urgenţă şi încă 300 milioane euro pentru procurarea şi distribuirea de materiale medicale în UE. Iniţiativa de înfiinţare a unei rezerve strategice medicale la nivelul Uniunii a fost o prioritate a preşedinţiei României la Consiliul UE, în prima jumătate a anului 2019, iar în prezent România va fi prima ţară a UE care va găzdui rezerva strategică de materiale medicale a UE. Într-o primă fază vor fi achiziţionate 150 de ventiliatoare medicale ce vor fi disponibile statelor membre.

Statutul de membru UE va ajuta România să treacă mai repede peste criza sanitară şi economică provocată de pandemie. Mai mult, pentru că va urma dezbaterea cadrului financiar bugetar pentru următorii şapte ani, atât la nivel național, cât și în Regiunea Centru, se lucrează la definirea priorităţilor ţării noastre pentru perioada următoare, pentru a obţine alocări financiare consistente în vederea susținerii dezvoltării şi revenirea economică după această criză. Și, foarte important, în viitoarea perioadă, 2021-2027, ADR Centru va coordona direct fondurile alocate pentru dezvoltare regională, obținând calitatea de Autoritate de Management pentru implementarea viitorului Program Operațional Regional.

La nivelul Regiunii Centru, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru gestionează cele peste 2000 de cereri de finanțare, care au o valoare totală de peste 2,5 miliarde euro și solicită spre finanțare nerambursabilă mai mult de două miliarde euro. Nevoia de resurse este de aproape trei ori mai mare decât alocarea regională de fonduri nerambursabile. În cele șase județe – Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu – sunt contractate în cadrul Programului Operațional Regional REGIO 2014-2020 peste 740 proiecte și este deja depășită valoarea de un miliard euro atrasă din fonduri europene prin proiectele ce vor asigura dezvoltarea regiunii. Se estimează că, la sfârșitul acestui an – în care se aniversează cei 70 de ani de existență a Uniunii Europene – în Regiunea Centru vor fi contractate spre finanțare nerambursabilă peste 1000  de inițiative care vor susține dezvoltarea și modernizarea infrastructurii din comune, orașe și județe.

Vorbind despre semnificația Zilei de 9 Mai, domnul Simion Crețu a precizat:

”De obicei, marcam Ziua Europei într-un mod deosebit în fiecare an. Aveam dezbateri cu cetățenii, aveam colaborări cu unitățile de învățământ și aveam acest eveniment unic în Regiune, ”Crosul Europei”. Nu am uitat de ele, așa cum nu am uitat de niciunul dintre oamenii care ne-au fost alături. Doar că, în această perioadă, trebuie să stăm separați. Asta însă nu înseamnă că nu suntem solidari. Munca în proiecte continuă, pe șantiere, acolo unde sunt deschise; de acasă, la programare și documentații; iar Crosul va fi organizat cât mai repede posibil, pentru a celebra acest eveniment care ne definește viitorul. Pentru că pandemia va trece, dar noi vom rămâne mereu aici. La mulți ani Europa! La mulți ani, tuturor cetățenilor europeni!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button