LUNI: Atelier creativ de pictură „Margarete”, la Flori de mac Books & Coffee Alba Iulia
Luni, 11 noiembrie, Flori de mac Books & Coffee vă așteaptă la un nou atelier creativ de pictură, la care pot lua part atât cei mari, cât și cei mici. Așa că nu mai stați pe gânduri și mergeți să învățați cum se pictează, pas cu pas, Margaretele.
„Simte alături de noi emoția de a picta Margarete, flori care ne uimesc prin frumusețea și delicatețea lor. Culoare și creativitate, relaxare și dăruire. Ne vom folosi pentru asta de tehnici diverse. Vom încerca să folosim o paletă cât mai largă de culori ca o provocare. Vom încerca să pictăm din inima fără constrângeri sau reguli. Noi încurajăm creativitatea și modul de exprimare a fiecăruia. Rezultatul va fi fabulos, o să vedeți cum totul se va transforma în culoare și lumină. Multă CULOARE.”, transmit organizatorii.
Fiecare dintre noi putem face asta, de aceea acest atelier se adresează tuturor celor cu vârsta între 6 -100 ani. Materialele sunt incluse și vei avea avea și o limonadă. Produsul realizat de tine îl vei putea lua acasă.
Prețul atelierului este de 78 lei. Pentru părinte+copil prețul total este 130 lei. Copilul are reducere. În această sumă ai o limonadă inclusă. O parte din această sumă va merge către HOSPICE ELIANA ONG ul din ALBA IULIA a cărui activitate se adresează pacienților adulți și copii cu boli incurabile și care în momentul de față oferă îngrijire paliativă la domiciliul pacienților. Serviciile oferite sunt gratuite pentru pacienți și familii și finanțate doar din activități caritabile. Poți opta pentru un ABONAMENT de 5 ateliere. Plătești toată suma pentru 4 ateliere și ultimul va fi gratis.
Atelierul se va desfășura la cafeneaua Flori de mac Books&Cooffee. Activitatea va începe la ora 17,00. Rezervarea se face din timp, locurile fiind limitate.
Cafenea se află pe B-dul Transilvaniei, bl. 3EFG, Alba Iulia și susține în întregime Hospiciul Eliana.
Înscrieri se fac la telefon 0740519167 și pe email crinelacarlogea@yahoo.com sau la magazinul Cadouri frumoase și bineînțeles la Cafenea.






