Social

LUNI: Distrugere de muniție neexplodată în poligonul de pe Dealul Mamut

poligon-micesti-trageriInspectoratul pentru Situații de Urgență Alba anunță că în data de 24.10.2016, între orele 10.00 -14.00, în poligonul de distrugeri de pe Dealul Mamut se desfăşoară activitatea de distrugere a muniţiilor găsite neexplodate, descoperite pe teritoriul judeţului Alba.

Cu această ocazie, reamintim populaţiei principalele măsuri care se aplică la descoperirea elementelor de  muniţii rămase neexplodate, după cum urmează :

  • se interzice atingerea muniţiilor ;
  • se interzice lovirea sau mişcarea muniţiilor descoperite în pământ sau la suprafaţă;
  • se interzice introducerea în foc a muniţiilor descoperite;
  • se interzice demontarea focoaselor sau a altor părţi componente şi secţionarea acestora;
  • se interzice jocul cu diferite muniţii neexplodate;
  • se interzice ridicarea, transportul şi folosirea muniţiilor pentru diferite activităţi sau ornamente;
  • cetăţenii care au descoperit sau au cunoştinţă despre exisistenţa muniţiilor neexplodate, au obligaţia anunţării autorităţilor administraţiei locale, poliţiei, inspectoratului pentru situaţii de urgenţă sau dispeceratul unic de urgenţă – 112.

Populația este rugată, ca în intervalul orar specificat să nu desfăşoare activităţi pe o rază mai mică de 1000 m faţă de locul desfăşurării acestor operaţiuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button