Cultură

LUNI: Ziua Culturii Naționale sărbătorită de Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba. Programul manifestărilor

Ziua Culturii Naționale este sărbătorită şi la Alba Iulia, printr-un program pregătit de Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” şi Consiliul Județean Alba. Luni, 15 ianuarie 2018, printr-o serie de manifestări cultural-artistice se va omagia personalitatea marelui poet Mihai Eminescu.

Data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889), 15 ianuarie, a fost aleasă, acum opt ani, ca zi a Culturii Naţionale. Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților la 16 noiembrie 2010.

Atât la Alba Iulia cât și în celelalte biblioteci publice din județ vor avea loc numeroase activități.

Program la biblioteca din Alba Iulia:

Ora 10:00

Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, Filiala Ampoi, Filiala Cetate, Filiala Centrul de zi pentru persoane vârstnice

Mesaj instituțional către bibliotecile publice din județul Alba cu prilejul Zilei Culturii Naționale

Constelația Eminescu – Expoziții tematice de carte și audiții din opera eminesciană în interpretarea actorului Dorel Vișan

Eminescu și copiii – Activități interactive pentru copii și vizionare de film tematic

Ora 11.00

Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba

Popas eminescian în … Bibliobuz  – activități de animație și oferirea de calendare culturale cititorilor

Filiala Centrul de zi pentru persoane vârstnice

Clubul de lectură al seniorilor- Evocare Mihai Eminescu și Moment liric eminescian susținut de mebrii clubului

Ora 13:00

Aleea Scriitorilor, Bustul lui Mihai Eminescu

Omagiu adus poetului național Mihai Eminescu. Evocări și alocuțiuni

Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia

Festivitatea de premiere a elevilor participanți la concursul „Pe urmele lui Eminescu la Blaj” organizat cu prilejul Zilei Mihai Eminescu

Ora 17.00

Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, Sala de lectură

Celebrarea Zilei Culturii Naționale

– moment muzical susținut de corul Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia

– întâlnirea colocvială ,,Identitate și valori sub semnul Centenarului. Dialoguri culturale”

– prezentarea revistei Discobolul, ultimul număr

– lansarea volumului Nicolae Labiș – între mit și realitate, autor Gheorghe Rotar

– moment artistic susținut de Grupul SKEPSIS

Evenimentele sunt organizate în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba – Hunedoara, Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” din Alba Iulia, Asociația Grupul Skepsis din Alba Iulia și Fundația ,,Alba Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button