Câteodată ți se întamplă lucruri ciudate, sau doar în aparență ciudate, pentru că vezi o strălucire acolo unde ea (încă) nu există sau simți frumusețea unui suflet sau a unui gând chiar dacă e estompat… Poate că orice strălucire aparte e singulară și nu poate fi văzută de către oricine sau poate trebuie să vezi dincolo de aparențe și dincolo de ziduri, în singurătate…
Pentru că acolo se dă adevărata luptă a celui care știe că poate, dar are îndoieli și simte și vrea, dar are nevoie de un mic ajutor, de o încurajare sau de un cuvânt bun… sunt atât de multe suflete frumoase care trec neobservate pentru că nu strigă și sunt atâtea suflete frumoase care pășesc delicat și gingaș prin și pe lângă viețile noastre și de multe ori tăcem când le întâlnim sau ni se face frică și după aceea tăcem…
Frică să nu stricăm, fie și din întâmplare, accidental sau bine intenționați… gingașul și fragilul echilibru ascuns de zâmbetul glamour și care păstrează cu sfințenie secretul accesului spre vulcanul din interior… pentru că atunci când se întamplă o erupție puternică, lava fierbinte topește tot ceea ce este în calea ei datorită căldurii imense strânse cu grijă și sfială în interior…
Și dacă și atunci când întâlnești asemenea suflete care, datorită unor prădători vremelnici, lucesc stins în noroi, tot ceea ce poți face este să le îngrijești ca să poată lumina din nou… așa cum știu ele mai bine… gingaș, sfios și delicat… nu căutați mărgăritare acolo unde ele nu(mai)sunt sau unde ne iluzionăm că ar putea fi pentru că au fost odată… să cautăm să scoatem la lumină mărgăritarele care pâlpâie în no(ro)i…
