Evenimente

Marți: Exponatul lunii aprilie la Muzeul Național al Unirii. Căluţ din bronz, o statuetă miniaturală descoperită la Teleac

afis exponatul lunii aprilieMuzeul Național al Unirii din Alba Iulia prezintă marți, 5 aprilie, exponatul lunii. De această dată este o piesă cu remarcabile valenţe artistice descoperită în anul 1978, cu ocazia cercetărilor arheologice întreprinse pe raza fortificaței preistorice de la Teleac, o statuetă miniaturală din bronz, reprezentând un cal puternic stilizat.

Reprezentările de cai cunoscute în arealul Europei de sud-est în perioada epocii fierului sunt modelate de obicei din lut, piesele din metal fiind extrem de rare.

Singura analogie existentă pe teritoriul României este căluțul de bronz descoperit într-un mormânt tumular la Bujoru (jud. Teleorman), care datează şi el din sec. VIII î. Chr. Analogii mai îndepărtate pot fi găsite tocmai pe teritoriul Armeniei, ceea ce justifică încadrarea piesei de la Teleac în categoria aşa-numitelor bronzuri „traco-cimeriene”, în care tradiţiile zonei balcano-carpatice se îngemănează cu arta populaţiilor stepice orientale, transmit reprezentanţii muzeului.

Vernisajul va avea loc marți, 5 aprilie, de la ora 10.00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Direcția Județeană pentru Cultură Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button