Educație

Premieră pentru Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” din Alba Iulia: Nadia Sava și Elina Antonia Sicoe au lansat prima carte scrisă de elevi din ciclul primar

„Miu și Miau în aventură”, cartea scrisă de școlărițele Nadia Sava și Elina Antonia Sicoe, eleve în clasa a IV-a C, a fost lansată vineri în prezența colegilor, a învățătoarei Loreta Aftenie și a directorului unității școlare, prof. Daniel Boian.

”Totul a început acum trei ani, când eu aveam două pisici, una dintre ele fiind siameză. După ce într-o zi Elina a venit să-mi vadă pisicile, a început să mă strige Miu, iar eu am intrat în jocul ei și i-am spus Miau”, spune Nadia. Elina continuă: ”după un an, când eram pe clasa a doua, eu și Nadia am creat cele două personaje și am început să lucrăm la cartea pe care, după o muncă îndelungată, am reușit s-o finalizăm”.

În cadrul evenimentului, cele două tinere autoare au citit pasaje din carte, iar la final, în aplauzele audienței, au primit flori. Toți cei prezenți la lansare au primit cărți cu autograful autoarelor, alte două cărți fiind oferite bibliotecii școlii. Prezentă la eveniment, bibliotecara Monica Grozav a avut cuvinte frumoase despre cele două eleve:

”Le cunosc pe Nadia și Elina de la începutul ciclului primar. Mereu au venit la bibliotecă să împrumute cărți pentru a citi. La un moment dat, chiar mi-au spus că vor să devină scriitoare și nu m-am îndoit nicio clipă de intenția lor care, iată, s-a materializat. Ele sunt nu doar modele și sursă de inspirație pentru restul elevilor, ci și primele din istoria școlii noastre care scriu o carte fiind eleve la ciclul primar, celelalte cărți lansate aparținând unor elevi de gimnaziu.”

Nadia și Elina se cunosc de la grădiniță și sunt prietene nedespărțite, sau BFF cum se spune acum . Cartea lor prezintă aventurile a două pisici, iar naivitatea personajelor și întâmplărilor prin care acestea trec este expresia imaginației a doi copii cărora le place școala, le place să citească și mai ales le place să se joace.

Pe lângă scris, Nadia e pasionată de desen și editare video, iar Elinei îi place să deseneze și să danseze. Cartea are 44 de pagini, este structurată în 10 capitole și conține un număr de 40 de ilustrații realizate chiar de autoare. Designul cărții și concepția coperții principale au fost realizate de Impact Design, iar tiparul de Tipo-Rex Service.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button