Social
Prins în trafic cu alcool ”la bord”, un bărbat din Jidvei este cercetat de polițiști
În cursul zilei de ieri, poliţiştii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Blaj l-au depistat pe un bărbat de 48 ani, din comuna Jidvei, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influenţa alcoolului.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,58 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Blaj unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.






