Social
Prins la volan cu alcool ”la bord”, un bărbat din Rîmeț este cercetat de polițiști
La data de 15.12.2016, în jurul orelor 19,50 poliţiştii Postului de Poliţie Mirăslău l-au depistat pe A.C., de 46 de ani, din comuna Rîmeţ, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valorarea de 0,62 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de A.C., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiuni de conducere sub influenţa alcoolului.






