CulturăEvenimenteIstorieSocialŞtiri UrbaneUrbea Mea

Programul zilei de sâmbătă la Festivalul Cetăților Dacice de la Cugir: Ateliere tematice antice, demonstrații de tehnică militară, „Bătălia pentru Dacia”, concerte: Cimpoierii din Transilvania

În orașul Cugir, se desfășoară în aceste zile, ediția a XVII-a a Festivalului Cetăților Dacice de la Cugir.

Festivalul este organizat de către Consiliul Judeţean Alba, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba şi Primăria oraşului Cugir.

De departe cea mai densă zi a festivalului, sâmbăta debutează cu concursuri dedicate copiilor, continuând apoi cu ceremonia de deschidere a taberei militare şi meşteşugăreşti.

Această parte rămâne, an de an, inima autentică a festivalului, unde publicul poate experimenta interactiv ateliere de fierărie, pielărie, ceramică, metaloplastie, ţesătorie şi chiar gastronomie antică, într-o formulă educativă şi participativă de excepţie.

Prezentările trupelor de reenactment (Garda Apulum, Terra Dacica Aeterna, Historia Renascita, Ludus Dacicus etc.) fac deliciul vizitatorilor, iar demonstraţiile de luptă, dansurile antice ale Nimfelor Dacice şi momentele de teatru istoric creează un cadru ceremonial în care istoria devine spectacol, iar spectacolul, lecţie vie.

Seara va fi „Bătălia pentru Dacia”, în care toate trupele de reconstituire se întâlnesc într-un spectacol de luptă impresionant, urmat de „Rugul lui Zalmoxis”, un ritual antic.

Festivalul Cetăților Dacice 2025, Cugir. Sâmbătă, 21 iunie

9.00 Concurs de istorie pentru copii ”Pui de dac” – Pentatlonul dacic al copiilor. Participă școli din Cugir, Cricău, Cetatea de Baltă, Ighiu, Săsciori – Parcul Stadion, Cugir

0ra 11.00 – Virtute et Labore – pe Stadionul Parc Cugir. Ceremonia oficială de deschidere, inaugurarea taberei militare și meșteșugărești, prezentarea trupelor de reconstituire istorică antică și a atelierelor interactive de reenactment – fierărie, metaloplastie, officina scriptoria, de Re culinaria, prelucrarea lemnului, pielărie, ceramică, pirogravură în lemn, monetărie, țesătorie, machete, antrenamente de luptă, jocuri antice, atelier muzical cu Cimpoierii din Transilvania, miscellanea

Participă: Garda Apulum Alba Iulia, Terra Dacica Aeterna Cluj-Napoca, Omnis Barbaria Baia Mare, Historia Renascita Pitești, Veteres Milites Sibiu, Sagittarii Getici din Apus, Nimfele Dace Zalău, Dacii Singidavei Cugir, Legio Dacica Alba Iulia, Cimpoierii din Transilvania

ora 16.00 Ziua Feteștilor Românești – prezentare soiuri autohtone de vin – pe Stadionul Parc Cugirora

17.00 Trimisele Terpsihorei. Dansuri antice – Nifele dace și ielele Singidavei – Stadionul Parc Cugir

ora 18.00 Sub veghea lui Zamolxis. Prezentarea triburilor dacice și aliaților lor Pedestrași și Călăreți – Stadionul Parc Cugir

ora 18.30 Ocrotiți de Marte. Salutul legiunilor romane și demonstrații de tehnică militară romană – Stadionul Parc Cugir

ora 19.00 Sub semnul lui Nemesis: Jocuri de gladiatori – Ludus Ursus Nigrus, Ludus Apulensis și Ludus Dacicus – Stadionul Parc Cugir

ora 20.00 – Bătălia pentru Dacia, cu implicarea tuturor trupelor de reconstituire istorică din festival – Stadionul Parc Cugir

ora 20.45 ”Chemarea focului” – Rugul lui Zamolxis – Stadionul Parc Cugir

ora 21.00 Draco Festival – concert extraordinar Cimpoierii din Transilvania – Stadionul Parc Cugir

ora 22.00 DJ John Way – Citadel Vibes – show de muzică electronică – Stadionul Parc Cugir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button