Social

Proiectul „Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală a Municipiului Sebeş”

Grupul de acţiune locală Sebeş şi paeteneriatul pentru implementarea proiectului „Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală a Municipiului Sebeş” – cod proiect 106138 au finalizat şi validat Strategia de Dezvoltare Locală prin care se stabilesc priorităţile de investiţii pentru care, în cazul selectării strategiei, toate organizaţiile interesate vor putea solicita finanţarea nerambursabilă de la Uniunea Europeană (din Axa 9 a POR şi Axa 5 a POCU) pentru dezvoltarea unor probleme stringente ale zonelor marginalizate din municipiu şi din aria înconjurătoare.

Prin intermediul instrumentelor de cercetare utilizate în studiul de referinţă s-au desprins serie de nevoi ale comunităţii marginalizate şi întregul teritoriu al strategiei, dintre care amintim:

  • iniţierea unor programe de tip şcoală după şcoală (after-school) în direcţia sprijinirii elevilor cu situaţie materială precară;
  • realizarea de activităţi continue de evitare a abandonului şcolar şi de menţinere în învăţământ pentru preşcolari şi elevi de toate vârstele.
  • asigurarea de servicii medicale de bază pentru copiii şi adulţii din comunitatea marginalizată care nu dispun de resursele materiale şi nici de educaţia necesară pentru a-şi monitoriza şi îngriji starea de sănătate;
  • asigurarea unui program de igienă la nivelul întregii populaţii marginalizate;
  • asigurarea de asistenţă medico-socială cu personal autorizat;
  • este necesară organizarea de cursuri de formare profesională pentru partea dintre localnicii cu un nivel de instruire scăzut;
  • sunt necesare servicii de informare, consiliere şi orientare pe piaţa muncii;
  • sunt necesare măsuri de îmbunătăţire a condiţiilor de locuire prin efectuarea de lucrări de reparaţii, reabilitare şi igienizare a locuinţelor;
  • este necesar un demers de identificare a persoanelor fără acte de proprietate asupra imobilelor în care locuiesc şi demararea unui proces de obţinere a documentelor;
  • sunt necesare intervenţii referitoare la construirea unui concetru comunitar integrat, modernizarea şi asfaltarea străzilor, la construirea de creşe în grădiniţe, la modernizarea şcolilor, amenajarea şi ecologizarea spaţiilor urbane.

Pentru mai multe amănunte vă rugăm să sunaţi la numărul de telefon 0258 731 004 – interior 129 şi pe e-mail gal_sebes@yahoo.com

Persoană de contact Duvlea Nicoleta – facilitator.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button